Laura Cosoi a ales numele pentru cea de-a treia fetiță. „Eu mă rugasem în urmă cu 10 ani să-mi arate calea la un moment”

Update martie 1, 2022 Laura Cosoi este însărcinată în 6 luni, iar în luna iunie a acestui an va aduce pe lume cea de-a treia fetiță.

Laura Cosoi a anunțat că a ales numele pentru cea de-a treia fetiță, însă nu le va dezvălui decât după ce aceasta se va naștere. Actrița a ales două nume simple pentru fiica sa, scrie antenastars.ro.

Laura Cosoi a ales numele pentru cea de-a treia fetiță. „Eu mă rugasem în urmă cu 10 ani să-mi arate calea la un moment” 1

Laura Cosoi a explicat și semnificația numelor fetițelor sale, Rita și Vera. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, sunt catolici.

„Ritei i-am pus numele de la Sfânta Rita. Verei i-am pus numele, pentru că ni s-a părut nouă ca va fi așa ca o lumină de vară, Vera. Se potrivește cu Rita. Pentru următoarea fetiță poate ieșim din acest joc de 4. Avem numele, numai că nu o să-l spunem până nu se naște. Vor fi două nume. Sfânta Rita este pe 22 mai și este în calendarul catolic. Noi suntem catolici. Sfânta Rita este cea care îndeplinește dorințele imposibile.

Se spune că datorită ei se îndeplinesc anumite dorințe pe care ți le pui din timpul anului. Sunt niște zile în care te rogi. Eu mă rugasem în urmă cu 10 ani să-mi arate calea la un moment dat și apoi când am rămas însărcinată și mi-am dat seama că se naște aproape de Sfânta Rita. Așa i-am ales numele. (…) Va fi un nume destul de simplu”, a declarat Laura Cosoi.

Cum a fost cucerită Laura Cosoi de soțul ei, Cosmin Curticăpean

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean se cunosc din anul 2003, însă abia în 2012 au devenit un cuplu. În prezent, ei au o familie superbă și așteaptă venirea pe lume a celei de a treia fetițe.

„La începutul relației noastre, când presa nu știa și stătea pe la ușa mea încercând să afle care este bărbatul misterios, el, ca să intre în casă, găsea tot felul de tertipuri. Se deghiza în tot felul de personaje. Omul care livra pizza, spre exemplu, căra cutiile acelea și aducea flori și prăjituri. Altă dată, căra alte cutii, cu tot felul de chestii, ca să nu atragă atenția. Mi se părea absolut savuros cum trecea pe la nasul paparazzilor și ei nu-și puteau imagina că el ar fi’, a povestit Laura, citată de viva.ro.

 

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.