Doi români s-au dus în Kiev să vadă dacă este cu adevărat război. Au dormit în maşină, nemâncaţi: “Se bombardează!”

Update martie 23, 2022 Doi tineri de lângă Suceava au decis să se convingă singuri că războiul din Ucraina este real.

Cristian Lipa: Ne-am decis sâmbătă să mergem până în Ucraina să vedem care-i situaţia de acolo, dacă e chiar la fel de grav cum se spune la ştiri.

Şi-au împachetat câteva haine, au făcut un plin, s-au asigurat că au paşapoartele la zi şi duşi au fost. Au condus opt ore până la Kiev, scrie observatornews.ro.

Doi români s-au dus în Kiev să vadă dacă este cu adevărat război. Au dormit în maşină, nemâncaţi: "Se bombardează!" 1

Cristian Lipa: Am trecut de undeva de 40-50 de checkpoint-uri.

Cristian Lipa: Erau oameni cu copiii, cu câini pe care îi scoteau la plimbare, cu bicicletele cu care se plimbau, într-adevăr nu erau la fel de mulţi oameni precum ar fi trebuit să fie, dar erau oameni pe acolo.

Primele semne că ceva-ceva ar putea fi adevărat au apărut când au vrut să se cazeze. Ucrainenii nu se aşteptau la turişti şi totul e închis. Au dormit în maşină, nemâncaţi. Apoi, s-au convins. Da, e totuşi război.

Cristian Lipa: Undeva pe la ora 10 s-a dat o rachetă undeva, s-a auzit o bubuitură foarte mare, au început sirenele să sune şi o mai sunat toată noaptea am auzit sirenele.

Pentru a trăi războiul ca în filme, Cristi şi Samuel au explorat împrejurimile Kievului.

Cristian Lipa: O început să se audă bombe, împuşcături, am dat cu maşina cu spatele între nişte copaci, într-o pădurice, am stat acolo ascunşi. Se bombardează! Uite sat fărâmat aici-şa. Un sat întreg e fărâmat aici. Uite aici maşini fărâmate, maşini fărâmate de bombe, o biserică fărâmată.

Cristian Lipa: Era totul distrus, în plus de asta când ne-a oprit soldatul la un checkpoint şi i-am dat paşapoartele o început să se bombardezele chiar lângă noi. Soldatul după ce a ajuns în şanţ ne-a făcut şi nouă semn, am fugit şi noi acolo, ne-am ascuns, am stat vreo zece minute acolo.

Cristi şi Samuel sunt de patru zile în Ucraina şi aventura continuă. Au trimis pentru Observator o localizare live: sunt la 140 de kilometri de Kiev şi erau disperaţi să găsească un loc să mânânce.

Primăria Parisului acordă cetăţenia de onoare oraşului Kiev

Consiliul Parisului – parlamentul capitalei franceze – a atribuit cetăţenia de onoare capitalei ucrainene. Kiev-ul, «oraş vibrant şi îndrăgostit de libertate» spunea primăriţa socialistă a Parisului, Anne Hidalgo, devine astfel prima localitate care primeşte această distincţie onorifică.

Până acum, titlul de cetăţean de onoare al Parisului, instituit în 2001, a fost atribuit unor personalităţi precum Nelson Mandela sau Dalai Lama, dar şi revistei satirice Charlie Hebdo, biodiversităţii şi pompierilor parizieni, scrie G4media.

«Dacă Ucraina este azi atacată acest lucru se datorează faptului că aspiră la democraţie, visează la o viaţă paşnică şi să-şi înscrie paşii în cei ai Europei» a mai declarat prima edilă a capitalei franceze adăugând încă o dată că «sprijină aderarea Ucrainei la Uniunea europeană».

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.