Asta pagubă. Un șofer a pierdut o tona de motorină chiar la ieșirea din benzinărie. Cumpărase de frica scumpirilor

Update martie 10, 2022 Un bazin din plastic cu o mie de litri de motorină, s-a răsturnat pe o stradă din Tecuci, chiar la ieșirea din benzinăria în care a fost umplut.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, pompierii intervin cu o autospecială din cadrul Secţiei de Pompieri Tecuci pentru asigurarea masurilor PSI în apropierea unei benzinării după ce un bazin de plastic încărcat cu 1000 de litri de motorină s-a răsturnat pe şosea, informează G4media.ro.

Asta pagubă. Un șofer a pierdut o tona de motorină chiar la ieșirea din benzinărie. Cumpărase de frica scumpirilor 1

Potrivit sursei citate, şoferul unei autoutilitare de tip papuc a alimentat la staţia Peco din apropiere, iar la efectuarea virajului la ieşirea din staţie bazinul s-a răsturnat pe şosea.

Inspecţia de prevenire din cadrul ISU Galaţi va face verificări şi va aplica sancţiuni atât şoferului cât şi angajaţilor benzinăriei care nu ar fi trebuit să permită alimentarea cu combustibil într-un astfel de recipient.

„Un tecucean care s-a aprovizionat joi, 10 martie, la o stație de pe raza municipiului, a suferit o pagubă uriașă. Omul s-a dus la o benzinărie de pe str. 1 Decembrie 1918 cu un papuc în care avea un rezervor de o mie de litri, pe care l-a umplut cu motorină.

Aprovizionarea nu avea însă să îl scutească de cheltuieli în viitor, pentru că imediat după ce a achitat ”plinul” uriaș a plecat în trombă din stația peco.

Rezervorul nu ar fi fost, se pare, bine fixat în cabina mașinii și s-a răsturnat pe carosabil, în momentul în care șoferul a luat curba. O mie de litri de motorină s-au scurs pe șosea, la fața locului fiind chemați pompierii care să prevină izbucnirea unui incendiu sau a altui incident. Șoferul ghinionist este acum căutat de pompieri, care îl vor amenda și pe el, dar și benzinăria”, scriu cei de la viata-libera.ro.

Autotităţile din întreaga ţară verifică, joi, activitatea benzinăriilor, întrucât multe dintre ele au vândut combustibil în recipienţi din plastic, deşi acest lucru nu este permis.

 

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.