Update martie 26, 2022 Anamaria Prodan a venit cu noi detalii privind relația sa cu membru al unei familii regale din lumea arabă.
Anamaria Prodan a postat pe contul ei de Instagram prima poză cu noul ei iubit și fanii au reacționat imediat. Impresara a recunoscut că e într-o relație, după despărțirea de Laurențiu Reghecampf. Bărbatul face parte dintr-o familie regală și este de origine arabă, potrivit Antena Stars.
”Aștept să se finalizeze divorțul, iar apoi îmi voi vedea de viață, așa cum merit și cum trebuie să o fac. Nu mă voi ascunde, îmi voi asuma totul atunci când va fi momentul. Dar acum nu se pune problema, copiii mei nu vor vedea pe altcineva în casă, acum, cât sunt încă măritată legal.
Pozele acelea (cu un bărbat de origine arabă, din spate, și care au provocat suspiciuni, n. red.) sunt la birou, o prietenă mi-a făcut o poză, nici vorbă să fie de acasă, nici vorbă să fie vreun bărbat care să stea la mine în casă. Sunt foarte fericită și liniștită. Sunt mai fericită și mai relaxată ca niciodată. Sunt îndrăgostită de copiii mei, de toți cei din jurul meu, de prietenii mei”, a declarat Anamaria Prodan pentru fanatik.ro.
Agentul de jucători nu a ratat ocazia de a-l ataca pe Laurenţiu Reghecampf, cel care locuieşte deja alături de amanta Corina Caciuc. Tânăra de 29 de ani este însărcinată şi urmează să nască la începutul lunii mai.
Anamaria Prodan, val de procese în plin divorț de Laurențiu Reghecampf
Anamaria Prodan pare să fie ținta unui adevărat val de procese. Astfel, zilele trecute, impresarul a câștigat în fața lui Laurențiu Reghecampf un proces în care i se cerea să retragă articolele considerate defăimătoare.
”Nici măcar nu mă mai interesează procesele, avocatul meu se ocupă de absolut tot. Sunt liniștită, fericită, îmi văd de viața mea, nu mă interesează nici dacă îmi vor fi deschise 1.000 de procese.
Ceea ce au decis magistrații în acel proces, în procesul cu privire la acea ordonanță în care mă obliga pe mine să scot nu știu ce din presă, nu mă interesează deloc subiectul, am fost și eu doar informată de avocatul meu că am câștigat”, a precizat Anamaria Prodan.