Update martie 14, 2022 O dronă militară de mici dimensiuni a căzut în curtea unui bărbat din comuna Dumitra, județul Bistrița Năsăud. Drona are dimensiunea de 1 metru și ar avea însemne rusești, informează stiripesurse.ro.
„Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați de un bărbat din comuna Dumitra cu privire la faptul că a găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni, fără pilot, tip aeromodel în apropierea locuinței.
În cauză, polițiștii efectuează cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 423 Cod Penal (zborul neautorizat), urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă”, transmite IPJ BN.
În aceste momente se lucrează la identificarea aparatului de zbor, proveniența și scopul său. Din primele informații, aceasta nu este o dronă destinată fotografiilor, informează bistrițeanul.ro.
Rămăşiţe ale unei bombe aeriene au fost găsite în drona care s-a prăbuşit la Zagreb, după ce a zburat și prin România şi Ungaria
În drona care s-a prăbuşit joi seara în sud-vestul Zagrebului au fost găsite rămăşiţe ale unei bombe aeriene, a relevat duminică ministrul croat al apărării, Mario Banozic.
„Au fost găsite urme ale unui dispozitiv exploziv, ceea ce indică faptul că nu era o dronă de recunoaştere. Am găsit părţi ale unei bombe aeriene”, a declarat Banozic reporterilor, la locul prăbuşirii, după ce partea principală a dronei a fost scoasă din pământ, potrivit hotnews.ro.
El a precizat că este vorba despre un vehicul aerian fără pilot de fabricaţie sovietică, dar că încă nu este clar dacă a venit din partea Rusiei sau a Ucrainei.
„Vom putea spune care a fost scopul său doar după o analiză. Acest tip de bombă a fost folosit de avioane”, a adăugat el.
Banozic a dat asigurări că zona din jurul craterului este acum sigură şi că nu există substanţe explozive acolo.