Update martie 6, 2022 Un român a vrut să plece la război în Ucraina după ce s-a certat cu soția. Bărbatul a fost însă oprit de grăniceri la Vama Siret.
Românul s-a certat cu soția după ce a băut mai multe pahare cu alcool şi a vrut să plece pe front. S-a urcat în maşină, deşi nu avea permis de conducere, şi a plecat spre Vama Siret. Acolo a fost oprit de poliţişti, informează romaniatv.net.
Oamenii legii l-au anunţat că nu-l pot lăsa să treacă graniţa şi că trebuie să îi însoţească la primul spital pentru recoltarea de probe biologice.
În urma testării cu aparatul etilotest, poliţiştii au descoperit că românul cel curajos avea o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cât valorează echipamentele militare rusești pe care ar fi reușit Ucraina să le distrugă până acum
Ucraina ar fi reușit până acum să distrugă echipamente militare rusești în valoare de 3 miliarde de dolari. Publicația Forbes din Ucraina detaliază că a realizat calculul luând în considerare 33 de avioane și 37 de elicoptere doborâte, 251 de tancuri distruse și 939 de blindate pierdute, scrie hotnews.ro.
Astfel, tancurile distruse ar fi valorat circa 1 miliard, blindatele de luptă alte circa 600 de milioane de dolari, iar avioanele și elicopterele doborâte până acum puțin peste 1 miliard de dolari.
Costurile estimate, potrivit Forbes, sunt bazate pe informațiile disponibile public despre prețul unor astfel de echipamente. De exemplu, Forbes a luat în considerare prețul unui tanc rusesc de aproximativ 4 milioane de dolari, prețu cu care Rusia a vândut tancuri în Algeria în 2006. Desigur, vorbim de un preț care are peste 15 ani deja, dar nici toate tancurile distruse în Ucraina nu ar fi fost de ultimă generație, multe chiar fiind modele vechi.
3000 de americani vin să lupte pentru Zelenski
Aproximativ 3.000 de americani au răspuns apelului Ucrainei de a lupta împotriva invaziei Rusiei, a declarat un reprezentant al Ambasadei Ucrainei la Washington DC, relatează BBC.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi alţi înalţi oficiali ucraineni au cerut formarea unei „legiuni internaţionale” de voluntari străini care să ajute la lupta împotriva războiului.În urmă cu câteva zile, Zelenski estima că aproximativ 16.000 de străini s-au oferit voluntari şi peste 60.000 de ucraineni din diaspora.
Ucraina urmează să înfiinţeze o unitate specială în cadrul armatei, ”Legiunea Internaţională”, alcătuită din combatanţi străini voluntari care vor să lupte împotriva Rusiei.
Ucraina este pe cale să înfiinţeze o ”legiune” de combatanţi străini care să o ajute să respingă forţele ruse care au invadat ţara, anunţă duminică, în a patra zi a invaziei ruse, preşedinţia ucraineană într-un comunicat, relatează AFP.