Update februarie 14, 2022 Scene de film SF la Brașov, acolo unde o lumină puternică apărută pe cer a făcut mare vâlvă. Mulți s-au bucurat, crezând că au văzut un OZN, potrivit Antena 3.
O lumină puternică a fost surprinsă pe cer, în comuna Hălchiu, județul Brașov, două nopți la rând.Povestea presupusului OZN a început duminică dimineață. Daniela, o economistă care locuiește în Hălchiu, s-a trezit în jurul orei 6.00 și a văzut pe geam o lumină puternică ce se mișca haotic pe cer. A ieșit din casă și a încercat să fotografieze și să filmeze sfera luminoasă. După aproximativ o oră, obiectul zburător a dispărut, iar femeia a rămas pe gânduri încercând să își explice ce s-a întâmplat. Azi dimineață episodul s-a repetat.
„Avea o formă cilindrică, o baghetă luminoasă pe diagonală cu patru puncte roșiatice, două sus, două jos. Era un zgomot ca de motor, dar de fundal, cumva auzit din depărtare. Se vedea cu ochiul liber că are niște mișcări neregulate și am început să filmez. Am zis poate este o entitate evoluată față de noi care are alte capacități și alt mod de mișcare și de percepție”, a spus Daniela, cea care a filmat sfera luminoasă, potrivit brasov.net.
Ioan Gârbacea, primar comuna Hălchiu, citat de Kanal D: „Suntem o zonă restrasă, cu oameni muncitori, se ocupă cu agricultura, cu alte activități. Deci nu avem altele sub ascunse pentru a fi văzute, verificate.
Nu s-a cerut nicio avizare, nimic de la administrația publică locală legat de anumite zboruri”
Vezi aici Video: