Românii vor spune adio pandemiei! Medic: „În următoarele două săptămâni o să avem o scădere a numărului total de cazuri în România”

Update februarie 16, 2022 Pandemia pare pe final după al cincilea val. Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală, a precizat că în următoarele două săptămâni numărul de cazuri noi de infectare cu COVID-19 va scădea.

Întrebat cum vede bilanțul în contextul în care ministrul Sănătății atrăgea anterior atenția că un asemenea număr de cazuri nu este neapărat îngrijorător, medicul a explicat:
Trebuie să înțelegem un pic contextul și cred că discutăm încă de câteva luni bune despre faptul că anul 2022, și vorbim de valul al cincilea, înseamnă perioada de conviețuire. Ce înseamnă acest lucru – înseamnă că am în continuare un număr de infecții, care din păcate e destul de mare, dar procentul celor care au nevoie de spitalizare, cei care sunt cu forme severe, este categoric incomparabil mai mic față de valul al patrulea și atunci pot să am 25.000 de cazuri noi, în contextul în care totuși testarea în România e clar la un nivel mult mai înalt față de ce era înainte, dar cu puține persoane care au nevoie de internare”.

Românii vor spune adio pandemiei! Medic: „În următoarele două săptămâni o să avem o scădere a numărului total de cazuri în România” 1

Totuși, eu cred că trebuie să discutăm de calea de mijloc. E o conviețuire, într-adevăr, dar vedeți că în aceste zile totuși avem un număr de decese care e mai mare față de media europeană, adică atenție tot ne trebuie. Nu înseamnă că, dacă lucrurile arată mai echilibrat acum, nu ne gândim că următoarele două săptămâni încă vor presupune să fim prudenți. Trebuie luați toți factorii în calcul”, a adăugat Adrian Marinescu.

Mă aștept însă ca în următoarele două săptămâni să avem o scădere a numărului de cazuri, o scădere a numărului total de cazuri în România. Apropo, fac o paranteză și spun că Bucureștiul, de această dată, a fost locul unde evident am avut un procent mare din numărul de cazuri, cam un sfert, ceea ce spune destul de mult apropo de presiune”, a mai declarat Adrian Marinescu, la B1TV.

Alexandru Rafila anunţă ieşirea României din pandemie: Cred că până la sărbătorile de Paște vom avea o viață aproximativ normală

„Nu-mi place să fac astfel de predicții, dar cred că până la sărbătorile de Paște vom avea o viață aproximativ normală, ca să spun aşa, poate cu anumite recomandări legate de utilizarea măștii în interior, în spaţiile aglomerate mai ales”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit Alba24.

Românii vor spune adio pandemiei! Medic: „În următoarele două săptămâni o să avem o scădere a numărului total de cazuri în România” 2

Ministrul Sănătăţii a declarat luni că nu există momentan motiv pentru a se renunţa la izolarea persoanelor care sunt infectate cu noul coronavirus şi au simptome.

„Trebuie să stea în izolare. Şi dacă este bolnav de gripă, este bine să stea în izolare. (…) Discutăm de două lucruri diferite: una este gravitatea bolii, gravitatea evoluţiei şi altceva este izolare.

La orice fel de viroză, este bine să stai câteva zile în izolare, încât să nu îţi îmbolnăveşti colegii, familia şi aşa mai departe. Nu avem de ce să renunţăm la izolarea persoanelor care sunt infectate şi au simptome”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Românii evadează din pandemie: Vor între 2 şi 4 vacanţe în țară şi 1-2 vacanţe în Europa, chiar dacă preţurile vor creşte cu 5-10% în următorii 2 ani

Românii îşi propun să călătorească mai mult în 2022 şi au în plan să organizeze între 2 şi 4 vacanţe în România şi 1-2 vacanţe în Europa, iar preţul şi locul de cazare influenţează cel mai mult decizia de cumpărare a unei vacanţe, arată un studiu realizat de Szallas Group, din care face parte platforma de rezervări hoteliere online Travelminit.ro, şi Nielsen IQ. potrivit acestuia, românii plătesc între 150 şi 350 lei pe camera dublă, iar preţurile vor creşte cu 5-10% în următorii 2 ani.

Românii vor spune adio pandemiei! Medic: „În următoarele două săptămâni o să avem o scădere a numărului total de cazuri în România” 3

“Au trecut aproape doi ani de pandemie, numeroase ordonanţe de urgenţă, restricţii, măsuri de stopare a răspândirii virusului, dar şi multe schimbări, planuri, strategii de adaptare continuă la „noul normal’’. Această perioadă tulbure produce în continuare schimbări în tot mai multe industrii, iar turismul şi comportamentul turiştilor nu fac excepţie. Creşterea considerabilă a disponibilităţii românilor de a călători, digitalizarea tot mai prezentă printre operatorii de turism şi schimbările esenţiale în ceea ce priveşte aşteptările şi priorităţile consumatorilor pentru anii următori sunt printre cele mai importante trenduri identificate în regiunea Europei Centrale şi de Est”, arată datele companiei.

Românii vor merge anul acesta în mai multe vacanţe decât în perioada pre-pandemică şi îşi planifică maxim 4 vacanţe în ţară şi 2 vacanţe în afara tării.

În ciuda daunelor majore produse de coronavirus industriei turismului, potrivit celui mai recent studiu realizat de Szallas Group, din care face parte platforma de rezervări hoteliere online Travelminit.ro, şi Nielsen IQ, jucătorii din industrie din regiunea Europei Centrale şi de Est se arată optimişti cu privire la perioada următoare.

“Este un optimism moderat, alimentat de sondajele de opinie efectuate în ultima perioadă în rândul turiştilor din Ungaria, Cehia, Polonia şi România. Aceştia au arătat o disponibilitate crescută de a călători, statisticile prefigurând chiar o creştere a călătoriilor internaţionale în următorii 2-3 ani. Mai mult, conform studiului, 75% dintre români îşi doresc să călătorească mai mult decât în vremurile pre-pandemice în următorii 3-4 ani în destinaţii de peste hotare, peste 50% dintrerespondenţi declarând că vor să meargă de cel puţin două ori pe an în vacanţă. Un amănunt interesant, ce poate reprezenta o oportunitate pentru jucătorii din industria turismului din Europa Centrală şi de Est, este faptul că peste jumătate dintre turiştii chestionaţi au declarat că intenţionează să călătorească în cel puţin una dintre ţările din regiune, menţionând cel mai adesea state precum Ungaria, Croaţia şi Bulgaria”, arată studiul.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.