Update februarie 22, 2022 România a devenit o țară insuportabilă din punct de vedere economic. Guvernul, pentru a face rost de bani, a dat drumul la inflație sărăcindu-i pe toți. România produce curent electric, are rezerve de gaz dar plătește cele mai mari facturi din Europa doar pentru ca niște șmecheri să dea lovitura vieții în această criză energetică. Cum de s-a scumpita apa care curge prin hidrocentrale? În acest timp mii de mici firme se închid.
Octavian Herţa: „Mai sunt câteva zile și se împlinește anul de când m-am întors în România, după 5 ani de locuit în Anglia. Nu vă grăbiți să mă felicitați, nu-i mare lucru de sărbătorit.
Ba din contră, mă gândesc să organizez un priveghi pentru purcoiul de bani pe care l-am cheltuit de când am venit acasă, fie-i țărâna ușoară. Nici nu mai am lacrimi de când îi tot jelesc.
România e cea mai bună țară pentru cheltuit bani. Zici că-i sugativă, jur, cum pui piciorul aici, cum încep să-ți zboare firfireii din buzunare.
E nenorocire. Cred că țara asta, când era mică, voia să se facă Dubai atunci când va fi mare. Cu oricâți bani ai veni de dincolo, aici constați că ești sărac.
Nu că ne-am fi întors noi cu milioane, dar nici n-am venit cu mâinile în fund. Ei bine, am constatat că eram mai bogați în Londra decât în Râmnicu Vâlcea.
Sunt mai multe Rolls-uri și Bentley-uri pe km pătrat în Vâlcea decât în Kensington, Holland Park și Hampstead la un loc. Șeicii ghetoului, pe cuvânt dacă vă mint.
(…)
Ne uitam cu groază la sutele de lei lăsate în supermarket, în schimbul cărora plecam acasă cu câteva plase destul de anemice. Fără să vrem, am început să comparăm viața pe care o avuseserăm în Londra cu cea din Râmnicu Vâlcea.
Cu excepția chiriei (pe care nu o mai plăteam), totul era parcă la fel de scump (ori mai rău) ca acolo. În Londra măcar făceam bani cât să nu ne facem griji pentru traiul de zi cu zi.
În Râmnicu Vâlcea (ca în mai toată România), doar cheltuielile rămân ridicate. Veniturile au suferit o mutație de creștere și au rămas pitice.
Între noi fie vorba, nu știu cum se descurcă miile de familii cu salarii de mizerie. Și nu o spun doar așa, ca să mă aflu în treabă. Totul e scump aici, de la utilități, la mâncare și transport.
Am făcut un calcul sumar: tot ce înseamnă venit sub 1.000 euro pentru o familie, înseamnă sărăcie cruntă. Fără rate la bănci sau alte obligații.
Nu, doar cheltuielile cu asociația, gazul, curentul, telefonul, internetul, mâncarea, hainele. Din păcate, multe familii trăiesc sub nivelul ăsta.
În Râmnicu Vâlcea (ca și în alte orașe sărace, în care nu au intrat investiții) sunt încă oameni care lucrează pe 1.500 de lei, dacă-i văd și p-ăia. Îmi spunea astăzi cineva că lucrează 12 ore pe zi în frig pentru sub 2.000 de lei. Plus sâmbăta și duminica. Horror.
Și atunci, am decis că n-are rost să ne nenorocim aici. Prostia are și ea limitele ei.
Mă uit în jurul meu: facturi de 1.500-2.000 de lei la gaze, de 800-1.000 lei la curent, motorina la peste 7 lei/litru, mâncarea din ce în ce mai scumpă (se vorbește deja despre dublarea sau chiar triplarea prețurilor în lunile care urmează, pe fondul exploziei prețurilor la energie, dar și a altor factori), corupție, instabilitate economică.
Discut cu amici, care s-au întors ca și mine, acum un an sau doi, crezând că vor găsi o viață mai bună iar acum se gândesc să se întoarcă de unde au venit.
Cumva, toți credem că ne va fi mai bine acasă. Nu știu, poate că unora le e, chestia asta ține mult și de contextul personal. Pentru noi, însă, dar și pentru mulți alții, România nu mai e acasă.
A devenit un spațiu și mai ostil decât înainte, în care doar șmecheria este pusă la mare preț, în care doar bogații își mai pot permite să trăiască.
Contraziceți-mă, dacă vreți, nu-mi pasă. Știu doar că am încercat să-mi regăsesc căminul aici și nu am descoperit decât un oraș în care sărăcia e la ea acasă, în care banii se fac greu și se termină până la sfârșitul lunii, în care nu poți face economii, în care nu poți da înainte.
Asta e, am încercat. Poate că am greșit pe undeva, nu contest asta. Poate că am avut așteptări, în condițiile în care ar fi trebuit să am doar îngrijorări. Poate nu m-am străduit destul, poate nu am avut răbdarea de a mă readapta stilului de viață românesc.
Știu însă un lucru: pentru mine, aventura întoarcerii acasă se va termina curând. Nu-mi pare rău că i-am dat o șansă. Dacă n-aș fi făcut-o, probabil aș fi regretat toată viața. Dar destul e destul. Vă las pe voi, cei care încă mai credeți în „visul românesc”, să continuați povestea. Mie mi-a ajuns. Nu mai pot.
În câteva zile se face un an de când m-am întors în România. Îl voi aniversa cum se cuvine, fără lacrimi ori entuziasm, ci mult mai banal, așa cum merită, de altfel. Cu un bilet de avion către Londra. Doar dus. De data asta, pe bune”.
