Update februarie 12, 2022 În ziua de 11 februarie 1866 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să semneze actul de abdicare de pe tronul României.
La 156 de ani de la acea zi, prim-vicepreședinte al PNL și europarlamentar, Rareș Bogdan, a postat un text în care l-a numit ”prusac primitiv și incult” pe Regele Carol I, informează stiripesurse.ro.
”Pe 11 februarie 1866, ora 5 dimineața, un grup de ofițeri cu pistoalele în mâini pătrunde în palatul domnesc al lui Al. I Cuza, îl scoală din somn și îl obligă să semneze actul de abdicare de pe tronul României. Faptul era de o gravitate fără precedent, căci ofițerii respectivi juraseră credință Domnului țării, parte din ei fiind chiar din garda palatului. Așadar, 11 februarie 1866 este o zi a infamiei și a trădării. Dau spre știință și rușine veșnică numele celor ce l-au trădat pe Cuza Vodă: col. N. Haralambie, col. I. Călinescu, col. D. Crețulescu fratele primului ministru în funcție, mr. D. Lecca, cpt. C. Pilat, cpt. A. Berindei, cpt. Al. Candiano-Popescu, cpt. A. Costescu și care, cu toții, vor face carieră de generali sub domnia lui Carol I.
141 de ofițeri ai armatei române de la sublocotenenți la colonei au scris lui Carol I, tot în 1866, un memoriu cerând ca trădătorii să fie pedepsiți. Cu o aroganță câinească specifică unui prusac primitiv și incult, Carol I ignoră memoriul, pe Al. Candiano-Popescu și-l face aghiotant regal, pe ceilalți generali, iar pe Cuza Vodă îl va urmări cu o ură neagră până la moarte.
Nu faptul că Al. I Cuza a fost detronat e de condamnat, căci însuși Cuza Vodă declarase în decembrie 1865 că e gata să părăsească tronul, ci modul cum s-a înfăptuit și de către cine. După abdicare, Cuza e ținut prizonier 48 de ore în locuința unui dușman personal, C. Ciocârlan iar pe 13 februarie 1866 e urcat într-o caleașcă și escortat la Brașov, în Austria.
Înainte de a părăsi țara declară: ”Să de Dumnezeu să meargă țării mai bine fără mine decât cu mine! Trăiască România!”
Se stabilește la Viena și Florența unde își cumpără două mici proprietăți. În 1867 scrie o scrisoare lui Carol I, prin care îl roagă să-i dea voie să vină în țară ca să trăiască la Ruginoasa. Carol I l-a refuzat.
La doar 53 de ani, pe 15 mai 1873, Cuza Vodă moare în Germania, la Heildelberg.
Regele Italiei, Victor Emanuel își exprimă durere și tristețea pentru moartea marelui Domn pe când Carol I n-a trimis niciun mesaj. Trupul este adus în țară și înmormântat la Ruginoasa, sute de mii de țărani plângându-i moartea cu lacrimi amare și durere adevărată.
Al. I Cuza a iubit din toată ființa sa România pe care a slujit-o cu credință, devotament și loialitate toată viața, fiind pentru poporul român o adevărată icoană morală, cât și pildă de urmat întru slujirea Patriei.”, este postarea distribuită de Rareș Bogdan.
Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania – d. 10 octombrie 1914, Sinaia, Prahova, România) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza în urma unei lovituri de stat.
Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania[1]) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.