Update februarie 1, 2022 Raed Arafat a declarat ieri că în curând se va impune şi va intra în vigoare o măsură ce prevede ca şi în România cei care au făcut doza a doua acum 9 luni sau mai mult, să nu se mai recunoască certificatul lor decât dacă fac cea de-a treia doză”.
„De marți, 1 februarie, intră regulă că cei care au ultima doză, a doua doză făcută de 9 luni sau mai mult nu se mai recunoaște certificatul lor decât dacă fac cea de-a treia doză. Acest lucru urmează să fie reglementat și în România în curând. La noi încă este certificatul pe două doze, dar urmează să fie reglementat și acest aspect, să intre în concordanță cu regulile europene. Mâine intră persoana respectivă (cu prima schemă de vaccinare – n.red.), dar în curând normal trebuie să ne aliniem și regulilor europene.
La un moment dat, cei care au peste 9 luni de la a doua doză și n-au făcut a treia doză vor trebui să aibă test”, a afirmat Raed Arafat, după ședința de Guvern, potrivit Digi 24.
El a adăugat că, deocamdată, până la o nouă reglementare legislativă, certificatul digital este valabil în ţara noastră şi pentru cei care au depăşit 9 luni de la a doua doză de vaccin anti-COVID, iar acest document poate fi folosit în continuare pentru intrarea în magazine, restaurante sau teatre.
“Certificatul digital în România va trebui să fie adaptat regulilor UE printr-un act normativ, lucru care urmează să se facă. În momentul în care se face se va aplica regula europeană generală, care este două doze, 9 luni de la ultima doză, sau dacă au trecut 9 luni va trebui să fie făcută a treia doză”, a afirmat acesta.
Întrebat dacă se aşteaptă la proteste ale românilor dacă aceştia vor fi obligaţi să îşi facă a treia doză de vaccin, Arafat a răspuns: “Astea nu sunt reguli doar din România, sunt reguli europene, sunt făcute şi aprobate la nivelul tuturor ţărilor membre UE. Nu este o chestiune inventată de noi şi care vrem să o implementăm altfel decât alte zone. Este regula aplicată şi recomandată de către toţi membrii UE“.
Pe 21 decembrie, Comisia Europeană a adoptat norme referitoare la certificatul digital al UE privind COVID, stabilind o perioadă de acceptare obligatorie de 9 luni (exact 270 de zile) a certificatelor de vaccinare pentru călătoriile în interiorul UE. Perioada se calculează de la administrarea seriei primare de vaccinare formată în general din 2 doze (sau, în cazul vaccinului Johnson și Johnson, dintr-o singură doză).
România renunţă la împărţirea statelor în funcţie de riscul epidemiologic.
De astăzi nu vom mai reveni cu lista ţărilor. Va fi o regulă care se aplică la toţi, indiferent din ce ţară vin, acest lucru se aplică după dicuţiile cu colegii de la Ministerul Sănătăţii şi propunerile veneite de la Ministerul Sănătăţii şi INSP.
„Astfel, prin măsurile adoptate şi aprobate prin Hotărârea CNSU nr. 6 care se emite astăzi, se elimină terminologia de state aflate sub o anumită culoare în funcţie de riscul epidemiologic, state verzi sau sub incidenţă de Cod galben sau roşu şi o să fie o regulă generală care precizează următorul lucru: se instituie măsura carantinei cu o durată de cinci zile pentru persoanele care sosesc în România şi nu prezintă certificatul digital al Uniunii Europene sau alte documente compatibile cu acesta, care să ateste vaccinarea cu schemă completă, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înainte.
Asta este regula de acum. Deci vaccinat, trecut prin boală sau test PCR în ultimele 72 de ore, pentru cei care vin terestru, la intrarea în ţară să fie 72 de ore, pentru cei care se îmbarcă, 72 de ore de la îmbarcare”, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat luni, la finalul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), citat de Adevarul.
Testele de salivă ar putea fi scoase din școli. Raed Arafat: „Este posibil să ajungem să decidem să le oprim”
Autoritățile se gândesc să scoată din școli testele pe bază de salivă, având în vedere că multe dintre ele au dat rezultate false. În aceste condiții, este posibil să fie folosite doar testele rapide cu prelevare din nas sau gât, pe care părinții le-au refuzat în primă fază. Ultimele date arată că 27.000 de elevi și peste 7.300 de profesori s-au infectat într-o singură săptămână.
„La acest moment au fost distribuite cel puţin pentru încă două săptămâni, o să fie, probabil, analizat impactul lor, dacă sunt de continuat sau nu, asta urmează să se spună, dacă vom continua sau nu. Asta, normal, că se discută şi cu Ministerul Educaţiei şi cu Ministerul Sănătăţii şi cu experţii în epidemiologie şi se va decide. Dacă au, într-adevăr, să zicem, o valoare adaugată sau nu.
Dacă considerăm că sunt fără valoare adăugată, este posibil să ajungem să decidem să le oprim, deci o să vedem acest lucru. (…) Deci, urmează să vedem care va fi decizia şi cum va fi abordată situaţia aceasta, mai ales de către specialiştii în domeniu, pe partea de epidemiologie”, a declarat Raed Arafat, luni, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria potrivit Digi 24.