FELICITĂRI! Ovidiu Tirla, alte doua medalii la Campionatul Mondial de înot în ape înghețate

Ovidiu Tirla a câștigat medalia de aur la în proba de 50 metri spate de la Campionatul Mondial de înot în ape îngheţate din Polonia. Pe lângă această medalie, orădeanul a mai câștigat alte două de bronz.

Celelalte două probe la care a participat sportivul, 50 de metri fluture şi 50 de metri liber, au avut loc duminică, în ultima zi a concursului mondial, care a adunat peste 700 de sportivi din 27 de ţări, transmite ebihoreanul.ro.

FELICITĂRI! Ovidiu Tirla, alte doua medalii la Campionatul Mondial de înot în ape înghețate 1

Ovidiu Tirla a participat alături de alți 10 sportivi români la Campionatul Mondial de Înot în Ape Înghețate – IISA World Championship 2022, care a avut loc la Glogow (Polonia), în perioada 3-6 februarie.

În total, lotul României, format din 11 înotători, a reuşit să obţină 11 medalii, cele mai multe, câte 3 la număr, fiind obţinute de orădeanul Ovidiu Tirla şi de bucureşteanul Dragoş Ionescu (una de aur, una de argint şi una de bronz).

Ceilalţi sportivi români care au ajuns pe podiumul competiţiei au fost: Valentin Cinciulescu cu două medalii de argint, Bogdan Ioniţă cu o medalie de argint, Beatrice Ologeanu tot locul II şi Sergiu Deznan cu una de bronz.

Componenţii naţionalei României sunt foşti înotători sau jucători de polo, profesori de educaţie fizică sau simpli sportivi amatori, care participă regulat la competiţii de înot. Aceştia s-au întors luni în România.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.