Update februarie 14, 2022 La doar zece ani, o fetiţă din Oradea a dat dovadă de o responsabilitate şi o stăpânire de sine de invidiat.
Când fratele ei mai mare a început să se simtă tot mai rău, copila a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112 ca să ceară ajutor. Părinţii ei sunt surdo-muţi, aşa că fata a devenit vocea lor cu toată responsabilitatea pe umerii ei, transmite observatornews.ro.
STS a publicat sâmbătă pe Facebook dialogul cu fetița din Oradea:
Care a fost cea mai importantă decizie pe care ai luat-o când aveai 10 ani?
Operator 112: 112, ce urgență aveți?
Fetița: Alo, bună ziua. Fratelui meu îi este rău, este palid și a vărsat de două ori.
Operator 112: Câți ani are?
Fetița: 11.
Operator 112: Pe tine cum te cheamă?
Fetița: M. E.
Operator 112: Câți ani ai?
Fetița: 10 ani.
Operator 112: Părinții tăi sunt acasă?
Fetița: Da, dar sunt surdomuți.
Operator 112: O să vorbesc la ambulanță, rămâi la telefon, să nu închizi.
O fetiță din Oradea a sunat la 112 atunci când fratele ei s-a simțit rău.
Încrezătoare și stăpână pe sine le-a spus operatorilor, ca un om mare, care este starea lui de sănătate.
Le-a mărturisit că părinții ei sunt persoane cu deficiențe de auz și vorbire. Iar ca fratele ei să primească ajutorul medical cât mai repede, a apelat ea la Serviciul de urgență. La indicațiile colegei noastre, operatoare STS a Centrului unic pentru apeluri de urgență Bihor, fetița a așteptat legătura cu serviciul de ambulanță, reușind
să le ofere toate informațiile necesare.
Responsabilitatea nu vine neapărat odată cu vârsta. Uneori, vine din nevoia de a-i ajuta pe cei dragi aflați în pericol.
Apelul este dovada actului necondiționat de angajament luat de un copil de 10 ani pentru a-și salva fratele. Decizii mari chiar și pentru cei mici. Această fetiță a luat o decizie curajoasă și ne-a dat o lecție civică: știe să sune la 112 atunci când are o urgență.
Să învățăm de la copii să sunăm responsabil! Doar așa putem salva vieți!”, a transmis STS.
Potrivit datelor transmise vineri de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în 2021 au fost 10,3 milioane de apeluri la 112, cu 102.000 mai multe faţă de anul precedent şi dintre acestea doar 60% au fost urgenţe reale. 2021 este totuşi anul cu cele mai puţine apeluri non-urgente de când în România a fost implementat numărul unic de urgenţă 112, informează Adevarul.
Cele mai multe apeluri recepţionate în 2021 au fost transferate către Ambulanţă – 51,23%, Poliţie – 22,60%, ISU-SMURD – 19,03%, Jandarmerie – 4,44%.