O altă polițistă s-a împușcat în cap, cu arma din dotare, în baia unei gări!

Update ianuarie 19, 2022 Continuă tragediile în rândul polițistelor. Dezamăgite de soți/iubiți aleg să-și tragă câte un glonț în cap.

O polițistă de 25 de ani s-a împușcat în cap, cu arma din dotare. Tânăra își desfășura activitatea în cadrul Poliției Transporturi Feroviare, iar tragedia s-ar fi petrecut chiar la locul de muncă al acesteia, în gara din orașul Strehaia, anunță Antena3.

O altă polițistă s-a împușcat în cap, cu arma din dotare, în baia unei gări! 1

Femeia era căsătorită cu un polițist din județul Dolj. Se pare că neînțelegerile din cuplu ar fi împins-o către un asemenea gest.

 

Potrivit Poliției Mehedinți, un polițist din cadrul Poliției Transporturi Strehaia a sunat, miercuri, la ora 9.42, la 112 și a anunțat că un agent de poliție, în vârstă de 25 de ani, ajutor șef de post la Poliția Transporturi Strehaia, s-a împușcat în cap, cu arma din dotare, în baia gării Strehaia.

Polițista intrase în serviciu la ora 08.00.

La data de 19 ianuarie a.c., ora 09.42, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi a fost sesizat, prin apel 112, de un poliţist din cadrul Poliţiei Transporturi Strehaia, cu privire la faptul că un agent de poliţie, de 25 de ani, ajutor şef de post la Poliţia Transporturi Strehaia, s-a împuşcat în cap, cu arma din dotare, în baia gării Strehaia“, a transmis Poliţia Mehedinţi, potrivit Kanal D. 

O altă polițistă s-a sinucis în decembrie

Reamintim că la sfârșitul lunii decembrie o polițistă de 28 de ani, ofițer în cadrul inspectoratului din Brașov, a fost găsită împușcată în cap, în propria locuință. Anchetatorii au stabilit că era vorba de o sinucidere, anunță Gandul.

Tânăra lucra în Poliție de la 1 iulie 2016, la început fiind încadrată cu gradul de agent de poliție și repartizată la IPJ Brașov, fiind numită în funcția de ajutor șef post la Postul de Poliție Comunală Bod. În perioada 2019 – 2021 și-a desfășurat activitatea în cadrul serviciului Resurse Umane, linia de muncă secretariat, documente clasificate și arhivă.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.