Update ianuarie 4, 2022 Mihaela Galani, proprietara unui cunoscut brand de pantofi din Constanța, a murit fulgerător la vârsta de 33 de ani. Femeia a fost găsită inconștientă în propria mașină, au transmis reprezentanții magazinului.
Moartea femeii de afaceri ar fi survenit după ce s-a simțit rău mai multe zile la rând. Mihaela Galani a fost găsită inconștientă în mașina sa și a fost transportată imediat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța, anunță Kanal D.
Femeia a intrat în stop cardio-respirator în timp ce se afla la spital, iar medicii nu au putut face nimic pentru o salva.
”Motorul echipei Gemelli, Mihaela Galani, s-a stins astăzi din viaţă. Lucrurile se vor derula mai greu în următoarea perioadă. Nu ştim când vom reveni”, se arată în mesajul transmis de reprezentanţii firmei, anunță Pro Tv.
Cine era Mihaela Galani
Mihaela Galani a absolvit studiile postuniversitare de masterat în Comunicare și Relații Interculturale în Spațiul European.
Tânăra de 33 de ani era proprietarea brandului de pantofi Gemelli Shoes, care este un business de încălțăminte croită manunal, în România. Această afacere era condusă de Mihaela Galani și de sora sa, Loredana Romanov.
În acest moment produsele lor se găsesc în Constanța, Brăila, Sibiu, Cluj și Oradea.
“Am inima împietrită!”
”Un copil minunat, încercat în scurta sa viață de multe provocări, dar care și-a păstrat mereu bunătatea și optimismul, a plecat în această dimineață la stele…
Mihaela Galani a fost una dintre cele mai speciale studente de-ale mele, desteaptă, ambițioasă, blândă, caldă și mereu cu un zâmbet larg pe buze…
Drum lin în Lumină, om frumos!
Știu că te vei regăsi acolo sus cu fratele tău, dar aici ai lăsat un gol imens! Nu știu ce le-aș putea spune acum părinților tăi…
Chiar nu știu“, a scris, într-o postare pe Facebook, Monixa Coroiu, corespondent Antena 3 în Turcia.