Update ianuarie 21, 2022 Rusia a cerut oficial retragerea trupelor NATO din România, una din condițiile ca să nu invadeze Ucraina. Klaus Iohannis refuză orice comentariu la atacul frontal al Rusiei la României. O reacție a venit de la ministerul de Externe român.
Ministerul Afacerilor Externe respinge ca fiind inoportune şi lipsite de orice fundament declaraţiile ministerului de Externe al Federaţiei Ruse privind prezenţa militară aliată pe Flancul Estic al NATO.
„Solicitarea ca postura forţelor NATO în toate statele Alianţei care au aderat după 1997, inclusiv trupe, să fie redusă conform cerinţelor Moscovei figurează deja în propunerile Rusiei cu privire la securitatea europeană, făcute publice în luna decembrie 2021”, spune instituţia, într-un comunicat de presă, prezentat de Observator TV.
MAE „reaminteşte că prezenţa NATO în statele aliate, care este rezultatul deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel de către liderii aliaţi şi implementate de structurile aliate politice şi militare responsabile în acest sens, este o reacţie strict defensivă la comportamentul tot mai agresiv al Federaţiei Ruse în Vecinătatea Estică, mai ales începând cu anul 2014, când teritoriul ucrainean Crimeea a fost ilegal ocupat de către Rusia.
Acest comportament continuă să se intensifice în prezent, în ciuda încercărilor NATO de a se angaja în dialog constructiv.
Solicitarea ca postura forţelor NATO în toate statele Alianţei care au aderat după 1997, inclusiv trupe, să fie redusă conform cerinţelor Moscovei figurează deja în propunerile Rusiei cu privire la securitatea europeană, făcute publice în luna decembrie 2021”, arată comunicatul de presă al instituţiei.
Potrivit sursei citate, această solicitare a fost deja respinsă fără echivoc ca inacceptabilă de către Alianţa Nord-Atlantică atât public, cât şi în cadrul dialogului NATO cu Rusia şi, respectiv, SUA-Rusia.
S-a încheiat discuția de la Geneva. Blinken: Rusia are de ales între diplomație și conflict. SUA sunt pregătite pentru ambele variante
S-a încheiat întâlnirea de la Geneva dintre secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care a avut ca scop detensionarea situației de la frontiera rusă cu Ucraina, informează Digi 24.
Șeful diplomației ruse a precizat că SUA vor răspunde săptămâna viitorare, în scris, la cerințele de securitate ale Rusiei.
La rândul său, Blinken a subliniat există premise pentru o înțelegere reciprocă între Occident și Moscova, dar aceasta depinde de alegerea Rusiei de a opri agresiunea împotriva Ucrainei.
La scurt timp după ce ministrul rus de externe a încheiat conferința de presă, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA sprijină „în mod ferm” suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
Antony Blinken a declarat că cele două părți au convenit să continue discuțiile săptămâna viitoare. Acesta a subliniat că i-a spus omologului rus că NATO că este pregătită să abordeze preocupările de securitate ale Rusiei „în spirit de reciprocitate”.
„Vom continua să fim alături de Ucraina”, a mai spus Blinken, potrivit Hotnews, precizând că SUA și aliații ei din Europa sunt pregătiți să se întâlnească cu Rusia pe oricare dintre căile pe care le va alege Moscova.
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a spus că Rusia „are de ales între diplomație și conflict, iar SUA sunt pregătite pentru ambele variante”.