Update ianuarie 30, 2022 Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a acordat un interviu jurnalistului Sebastian Zachmann, în care a vorbit și despre armată.
Jurnalistul Sebastian Zachmann: „🎤 Bărbat, tânăr, român. Cât de îngrijorat ar trebui să fiu că mă chemați la oaste?
Vasile Dîncu: Nu ar trebui să fiți îngrijorat deloc. România nu este în situația de a intra în război, nici în cel mai prost scenariu, în care Federația Rusă, să zicem, ar intra în Ucraina. Tratatul NATO prevede o posibilă intervenție militară doar dacă este atacată o țară membru NATO. Nici măcar Ucraina nu și-a mobilizat rezerviștii.
🎤 Armata v-a făcut bărbat?
V.D: Nu știu dacă m-a făcut bărbat, dar am învățat multe lucruri. Nu mi-a plăcut foarte mult acea perioadă, pentru că era o armată foarte dură, o iarnă rece. (…) Mi s-a arestat, ca să zic așa, de trei ori, un volum de versuri care îmi era drag în acel moment. Scriam versuri în acea perioadă, aveam 19 ani, eram poet. Aveam cu mine un volum de Mircea Dinescu, care mi-a fost confiscat: ”Proprietarul de poduri”. Era una dintre cele mai frumoase cărți de poezie din acea perioadă. Pentru generația mea, doamnele noastre, prietenele noastre erau disperate că atunci când se întâlneau doi bărbați vorbeau numai despre armată. Acum nu mai e cazul, pentru că bărbații vorbesc despre epilare și pedichiură.
🎤 Ca cetățean, nu aveți impresia că președintele Iohannis a fost de multe ori absent?
V.D: Nu. Comunicarea nu trebuie să fie tot timpul de la cel mai înalt nivel. Există președinți care vor să-și asume întotdeauna totul și să preia toate infromațiile. Președintele Iohannis respectă foarte bine ierarhia și lasă să se pună în valoare tot sistemul administrativ. Un președinte trebuie să comunice doar în momentele esențiale.
🎤 Liderul PNL Florin Cîțu vă invită să vă întoarceți în opoziție. Cât de încordată e atmosfera în coaliție?
V.D: Eu sunt pozitiv. Este o șansă pe care România o are și pe care PNL o are. Dacă ne uităm în sondaje, PNL nu stă bine. Viitorul PNL poate fi într-o coaliție în care se poate dezvolta. Alături de noi, PNL poate demonstra că va face ceea ce n-a făcut în alte guvernări. Se poate asocia succesului.
Armată obligatorie pentru toții bărbații între 18 și 40 de ani – propunerea unui deputat
După ce Rusia a cerut retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria, Ciprian Ciubuc, deputat AUR în Parlamentul României, a reacționat, propunând mai multe măsuri pe care le consideră urgente. Printre acestea se numără armata obligatorie pentru toți bărbații de până la 40 de ani și minarea podurilor dinspre granița de este.
Vă prezentăm mai jos postarea cu măsurile dorite de Ciprian Ciubuc, parlamentar AUR:
„Măsuri urgente, pe care le pot lua niște conducători demni în contextul disensiunilor NATO-Rusia:
Măsuri militare urgente:– Armata obligatorie pentru absolut toți bărbații de 18-40 ani, o pregătire minimă, elementară de apărare, 3 luni pentru toți bărbații cu studii superioare, și 6 luni pentru cei fără studii superioare. (România nu are bărbați pregătiți să-și apere țara, casa și familia!)
– Convocarea, mobilizarea și antrenarea tuturor rezerviștilor apți.
– Șanțuri de 4 metri adâncime și 8 metri lățime de-a lungul frontierei flancului estic.
– Toate drumurile naționale și internaționale de intrare în țară dinspre granița de Est, securizate, podurile de intrare dotate cu explozibil de distrugere.
Măsuri sociale urgente:
– Tăierea pensiilor speciale, 1.5 miliarde ron/an!
– Dotarea armatei române, cu armament nou nu fiare vechi! 2 miliarde lei noi s-a plătit la sf. 2022 pe 33 de avioane vechi de 40 de ani.
– Tăierea subvențiilor pentru partidele politice 500.000.000 ron/an.
– Reducerea numărului de parlamentari la 300, din 2024: 89 senatori si 211 deputați! 466 sunt prea mulți, 166 parlamentari în plus – 996.000.000 ron/an. În 2009 au votat la referendum peste 8.000.000 de români pentru acest lucru.Hartă: Asta e țara mea întreagă, asta am învățat la școală !” a scris Ciubuc pe Facebook, potrivit Ziarul Unirea.
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Românii care își provoacă răni sau falsifică documente pentru a se sustrage de la încorporarea în armată, în timp de război sau pe durata stării de asediu, riscă până la 7 ani de închisoare. Aceeași pedeapsă o riscă și cetățenii români care nu se prezintă la încorporare, concentrare sau mobilizare, în timpul prevăzut de ordinul de chemare, anunță Observator TV.
Deși serviciul militar obligatoriu a fost eliminat de la 1 ianuarie 2007, Legea pentru pregătirea populației, publicată în Monitorul Oficial pe 12.12.2006, are un Articol 1 cât se poate de clar: Cetăţenii români au dreptul şi obligaţia să apere România. Iar la Articolul 3 se stabilesc condițiile în care cetățenii români pot fi încorporați.
Art. 3. – (1) Serviciul militar se îndeplineşte de către cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care au împlinit vârsta de 18 ani, în formele prevăzute de lege.
(2) Serviciul militar se îndeplineşte în următoarele forme:
a) activ;
b) alternativ;
c) în rezervă.
(3) Serviciul militar activ se îndeplineşte în calitate de:
a) militar profesionist;
b) militar în termen;
c) elev sau student la instituţiile de învăţământ din sistemul de apărare şi securitate naţională, cu excepţia elevilor liceelor şi colegiilor militare;
d) soldat sau gradat voluntar.
(4) Serviciul militar în rezervă se îndeplineşte în calitate de:
a) rezervist voluntar;
b) rezervist. (
5) La declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen ori rezervist concentrat/mobilizat devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar.