Update decembrie 27, 2021 Dan Bittman nu-și mai revine după ce a fost pus la punct pentru declarațiile din pandemie. El se declară dezamăgit de România.
„N-am încotro. Am învățat în doi ani de zile că nu prea contez în țara asta, în sensul ca drepturi – drepturi în sensul că mi-a fost curmat, ca să zic, dreptul la muncă în ultimii doi ani și atunci mă adaptez, n-am încotro, am învățat. (…)
Încerc să supraviețuiesc în limitele legii, că n-avem încotro. Când se dă startul și scade numărul de infectări, e o lipsă de predictibilitate uriașă, parcă am fi așa la linia roșie și toată lumea începe să alerge, apar impresarii, sună, hai că se mai poate, hai cu 30% din sală, hai cu 10%, hai cu 50%… e o nebunie întreagă!
Din păcate, da, e o strecurare din aceasta, o strecurătoare. Nu e foarte veselă situația…”, a declarat Dan Bittman, citat de Gândul.
Dezamăgit de România
În România, a mai spus el, „se pare că e o problemă dacă ai păreri”.
„Încerc să nu mă mai implic, adică se pare că e o problemă dacă ai păreri. În România trebuie să n-ai păreri, trebuie să stai, să taci, să îți vezi de ale tale.
Eu am «greșit», mi-am spus o părere, lumea m-a luat, m-a făcut, m-a dospit așa în toate felurile, dar și lumea trebuie să înțeleagă că avem dreptul totuși la păreri fiecare în felul lui.
Nu trebuie să ne sărim la gât unul altuia, că până la urmă nu sunt eu cel care diriguiesc lucrurile aici în România, sunt cei care ne conduc și ei fac ce fac, e problema lor.
Ei sper să răspundă, deși nu răspunde nimeni de nimic în România”, a adăugat Dan Bittman, care susține că trupa Holograf a avut doar șase concerte într-un an de zile, deși înainte de pandemie media era de două-trei pe săptămână, informează Ziarul Profit.