Update decembrie 9, 2021 CRBL duce dorul României și în special mâncărurilor tradiționale românești. Artistul a vorbit și despre chiria pe care o plătește în Marbella, iar condițiile nu sunt întotdeauna cele mai bune.
Vedeta a comparat obiceiurile spaniolilor cu cele ale românilor și consideră că românii se descurcă în orice situație, în timp ce oamenii de acolo sunt foarte leneși.
„În Marbella sunt chirii de la 500-700 de euro, un apartament de două camere, cu terase mari. Dormitorul este o debara. Dacă vrei casă cum trebuie, vorbim și de sute de mii de euro chirie pe lună. Am avut teamă la fiecare pas, doar că noi suntem mult mai curajoși și ne asumăm. Mi-e foarte greu să îi înțeleg pe spanioli. Mă refer la felul lor.
Spaniolul este foarte leneș și foarte înapoiat. Românul rezolvă orice situație. Ne e dor de viteza cu care românii se adaptează la orice. Sunt mulți români în Spania. Avem mulți prieteni, dar nu sunt genul care se duce acolo unde se duce toată lumea. M-am dus acolo pentru liniște. Căutam să mă bucur de lucrurile de care nu am apucat”, a declarat CRBL, citat de libertatea.ro.
La mai bine de un an de când locuiește departe de România, CRBL a recunoscut că îi este dor de ţara natală și speră să revină acasă. Cât despre meseria care l-a consacrat, CRBL nu se dezice de ceea ce iubește să facă, transmite cancan.ro.
”Scriu, fac muzică în continuare. Separat de treaba asta sunt de mult implicat în tot ceea ce ține de tehnologia asta nouă. De foarte mult timp sunt în zona asta. O să aduc un proiect aici, în România de care o să auziți. Mă interesează pentru că știu că vlog chain-ul o să fie o formă nouă de internet în viitor”, susține CRBL.