Update noiembrie 24, 2021 Viviana Sposub intervine în scandalul în care este implicat iubitul său. George Burcea a făcut mai multe declarații scandaloase, după ce s-a arătat indignat de atitudinea unor anumite tipare de femei, care acceptă un comportament neadecvat din partea partenerilor de viață.
Viviana a spus că George Burcea a fost mereu împotriva violenței domestice și că live-ul său a luat-o până și pe ea prin surprindere.
„Încerc să îmi adun gândurile și să pot expune cât mai clar opinia pe care o am în legătură cu ce se întâmplă de 24 de ore încoace… De dimineață și până acum am fost la filmări, neavând acces la telefon din cauza formatului emisiunii, așa că reacția mea a întârziat să apară. Având în vedere gravitatea situației, nu am dorit să scriu un mesaj special în pauzele de la filmări.
George este partenerul și sprijinul meu constant de peste un an de zile, dar îmi doresc să tratez situația aceasta cât de obiectiv pot eu. Mentalitatea expusă în acel live nu mă caracterizează absolut deloc. Acele remarci nu ar trebui folosite în niciun context vreodată. Pot înțelege o reacție nervoasă cauzată de hate-ul pe care-l primește constant de doi ani, dar asta nu justifică felul în care a vorbit despre o reală problema cu care femeile se confruntă. Deși George militează pentru lupta împotriva violenței domestice de foarte mult timp, greșeala pe care a făcut-o contribuie tocmai la normalizarea bătăilor pentru anumite femei „care merită”.
Nimeni nu merită să fie agresat indiferent de context. Am fost părtașă la tot procesul lui de vindecare a traumelor din trecut, iar scrierea acestei cărți a constituit o etapă importantă. Știu toate poveștile lui de viață, mi le-a povestit plângând și tocmai de aceea am fost surprinsă de afirmațiile făcute de el pe live. Deși sună clișeic, cred că primul pas spre rezolvarea unei probleme este conștientizarea ei. Repet, nu rezonez cu ideile expuse în reacția lui nervoasă de pe live și nu voi fi niciodată de acord cu violența de orice fel ar fi ea. Cu toate acestea, consider că acum mai mult ca niciodată trebuie să ofer sprijin și înțelegere partenerului meu în procesul său de vindecare. Cu această ocazie a adus din nou în discuție problema violenței domestice și problema gândirii toxice care ne bântuie de ani de zile.
P.S: Conștientizez și mai mult că oamenii care au un public (mai mic sau mai mare) în online sau la TV au o responsabilitate socială de care trebuie să țină întotdeauna cont.
P.P.S: Pentru toți oamenii care nu mai contenesc na îmi trimite mesaje în care mă blamează pe mine pentru a afirmațiile partenerului meu, iar apoi îmi spun că își doresc ca eu să fiu bătută în fel și chip: credeți-mă că nu faceți nimic mai mult decât propagarea aceleiași mentalități “cu care voi nu sunteți de acord”, iar pentru toți oamenii care mă întreabă dacă avut parte de violență în această relație: George nu a avut niciodată un comportament agresiv față de mine.
Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, aș fi semnalat imediat fapta și aș fi încheiat relația, exact cum sfătuiesc să facă orice femeie care trece printr-o astfel de traumă. Să vorbească despre asta cu cineva, să tragă un semnal de alarmă și să facă tot posibilul să plece din acea situație. GEORGE NU ESTE UN AGRESOR. Cu toate astea, ceea ce a făcut este greșit din orice unghi ai privi și va trage ponoasele spuselor sale, dar sunt sigură că asta nu îl va opri din a lupta împotriva violenței domestice. Mulțumesc ca ați citit rândurile scrise de mine. Chiar îmi doresc să fiu sinceră cu voi și să vă spun ce simt și ce gândesc în aceste momente”, a scris Viviana Sposub pe Instagram, potrivit RTV.
Actorul George Burcea regretă că a îndemnat pe Instagram ca femeile să fie „bătute cu scaune și mese”
Actorul a postat pe Instagram un mesaj prin care își cere scuze pentru declarațiile scandaloase, anunță Alephnews.
„Doresc să îmi cer scuze în mod public pentru cele spuse în live-ul de ieri, de pe pagina mea de Instagram. Live-ul a avut ca subiect de discuție violența domestică.
După un val de comentarii jignitoare la adresa mea, am avut o reacție de care îmi este foarte rușine.
Am greșit în felul în care m-am exprimat, am greșit în felul în care am reacționat, dar cea mai mare greșeală este că am spus niște lucruri la furie cu care nu rezonez și care nu-mi fac deloc cinste nici mie și niciunei femei.”