Update noiembrie 3, 2021 Klaus Iohannis și Florin Cîțu sunt fraierii anului. În septembrie conduceau Guvernul, așteptau miliardele de la Uniunea Europeană, lucrurile erau liniștite. Apoi, Florin Câțu și Klaus Iohannis au decis să scoată USR de la guvernare. Nu prea reușeau să pună mâna pe miliardele din buget din cauza USR-iștilor. Acum, ceid e la PNL se roagă de cei de la USR să revină în guvern pentru că cei de la PSD au anunțat că vor face alianță cu peneliștii doar dacă vor da ei premierul. Și este normal. PSD are 35 % în Parlament, PNL sub 25 % după plecările cauzate de Ludovic Orban. Cei de la PNL, cu 25%, se comportau de parcă aveau 60% din Parlament. Împărțeau funcții, ministere spre uimirea celor de la USR și PSD care le tot spuneau că nu pot guverna singuri.
Moise Guran: „PSD zice că merge la Cotroceni cu propunere de prim-ministru. Bun. Asta înseamnă că președintele nu mai poate nominaliza un prim-ministru PNL, decât dacă și alte formațiuni merg cu propunerea de prim-ministru a PNL, și să vă explic de ce…
Să ne amintim că, în 2007, la prima suspendare a lui Băsescu, a fost invocat faptul că în 2004 acesta a ignorat faptul că PSD avusese mai multe locuri în parlament decât Alianța DA. CCR a spus atunci că Băsescu n-a abuzat de prerogativele constituționale nominalizând un prim-ministru de la Alianța DA, dar numai în condițiile în care acesta a reușit să treacă guvernul (pentru că PUR/soluția imorală a trădat PSD și a susținut candidatul Alianței DA).
Altfel spus, dacă PSD, care a ieșit totuși pe primul loc în alegerile parlamentare din 2020, propune acum un premier, pentru Iohannis devine riscant să mai nominalizeze alt premier al PNL. Poate face asta doar dacă UDMR și USR merg la Cotroceni cu propunerea de premier a PNL, în alte situații riscând conflicte constituționale sau chiar un aviz pozitiv de la CCR la o eventuală suspendare, pentru abuzarea prerogativelor constituționale. Faptul că-l are pe Iohannis, nu-i conferă PNL vreun fel de exclusivitate la nominalizarea prim-ministrului.
Pentru că PNL e mult mai puțin decât se crede el în momentul ăsta, are de fapt doar trei variante, pe lângă aceea de a merge în opoziție:
– Să accecpte un prim-ministru PSD și să se alieze cu acesta într-o coaliție Stânga-Dreapta (extrem de riscantă pentru ambele partide, dar și pentru democrație – astfel de alianțe ridică de regulă extremele);
– Să se înțeleagă cu PSD pe un prim-ministru independent pe care să-l propună împreună, cu aceleași riscuri de coaliție Stânga-Dreapta;
– Să-și recunoască idioțenia și să miorlăie la ușa USR (care trebuie să impună reforme, nu vrăjeli) pentru ca USR să meargă la Cotroceni cu propunerea unui prim-ministru PNL.
PNL și Iohannis sunt acum în momentul “Regelui Gol”. Au jucat (în cel mai prost moment posibil) o cacealma politică și li s-a dat cu sec. Ghinion!”
Sebastian Lazaroiu: „Zilele astea descoperim fascinați cum mintea de pe urmă e tot mintea de dinainte. Așa multe aha-uri încât ai crede că aritmetica parlamentară este arta revelației târzii.
De pildă, ascultam aseară analiza unui parlamentar UDMR. Descoperise că o guvernare PSD-PNL îi face irelevanți, în vreme ce o guvernare PNL-USR îi împuternicește. Același calcul era valabil și atunci când UDMR bloca SIIJ, spre nemulțumirea partenerilor de la USR, și când UDMR aplauda revocarea pe nepusă masă a lui Stelian Ion, și când Kelemen Hunor îi trimitea arogant pe useriști să negocieze cu AUR sau îi ținea isonul lui Cîțu care spunea că USR nu mai e un partener valabil. Brusc, oamenii din UDMR au o iluminare aritmetico-politică.
La fel se întâmplă și cu gruparea Cîțu din PNL. Realizează că vor pierde puterea și in partid, și in executiv, dacă vor ajunge într-un guvern la mâna PSD. Ca și cum asta nu era evident și atunci când, prea plini de ei, îi alungau pe Cioloș și Barna de la ușa lor.
Tot încerc să-mi explic ce tip de gândire a anulat simple abilități de calcul logic și aritmetic. Și îmi dau seama că e vorba de magia ‘guvernului minoritar’. Asta le-a sucit mințile.
Cîțu și Hunor erau convinși că o forță divină le va pune pe tavă un cabinet în care să fie doar ei, susținuți de “ceilalți” în parlament. Ce-i indreptățea să viseze la asta nu e clar. Dar nu te pui cu gândirea magică, specifică tuturor copiilor, altfel, mai fericiți decât adulții.
Cîțu și Hunor sunt fericiți, n-am nicio îndoială, numai că ei nu știu că fericirea nu aduce mai multă putere asupra altora, iar puterea asupra altora sigur nu aduce fericire”.