Cum se menține în formă Rodica Popescu Bitănescu la vârsta de 83 de ani

Update noiembrie 4, 2021 Rodica Popescu Bitănescu se menține în formă maximă la vârsta de 83 de ani, unul dintre secretele care țin de energia ei debordantă fiind strict legat de credință.

Artista se bucură de o stare interioară excelentă, precizând că mereu găsește câteva ceva de făcut. Actrița nu lăsa nicio zi să treacă fără a nu face nimic.

Cum se menține în formă Rodica Popescu Bitănescu la vârsta de 83 de ani 1

„Sunt plină de energie pentru că sunt un om foarte credincios și mă rog în fiecare zi să fiu sănătoasă. Mă lupt să am mintea limpede, să îmi comand să fac ce vreau eu și să îmi fie bine.

Am multă activitate pentru că am învățat că nu este bine să faci nimic, trebuie să faci mereu ceva. Sunt o bună gospodină.

Îmi place să fac piața, să gătesc, să mănânc, să scriu, să recitesc ce am scris, să mă informez, să fiu la zi cu tot ce se întâmplă”, a declarat Rodica Popescu, citată de fanatik.ro.

Rodica Popescu Bitănescu mărturisește că nu-și lasă niciodată mintea să se plictisească, cea mai mare parte a timpului petrecând-o pe scenă, în fața celor care o apreciază.

„Aud multă lume care cade așa într-o depresie, mulți oameni mult mai tineri ca mine. Eu nu am avut niciodată starea asta așa, să fiu disperată, nu prea am timp să fiu disperată. Dacă faci mereu câte ceva, păcălești creierul.

Eu tot timpul repet textele, revăd ce am scris, țin minte tot ce am făcut, monoloage întregi de la teatru. Dacă ar fi să fac o emisiune despre mine, vai, am muncit atât de mult că mai mult am stat pe scenă decât acasă.

Am fost plecată oriunde, am scris mereu, m-am dus peste tot, am povestit și m-am produs. Trebuie să repeți tot timpul, eu tot timpul repet.

Interesant ce bine țin minte textele de acum 30, 40 de ani. Eu tot timpul fac câte ceva”, a completat actrița.

Actrița a povestit că cea mai mare calitate a ei este sinceritatea, dar că aceasta i-a adus și neplăceri. Rodica Popescu Bitănescu și-a adus aminte de o gafă pe care a făcut-o din cauza onestității ei. Colegii au marginalizat-o după aceea.

Mai exact, pe vremea când Radu Beligan era directorul Teatrului Național din București, actorul le-a cerut tuturor angajaților să dea o declarație despre neregulile pe care le-au observat. Rodica Popescu Bitănescu și-a scris cu sinceritate părerile despre fiecare om în parte, dar a avut surpriza să afle că ceilalți nu au declarat nimic, scrie impact.ro.

”Din clipa aia, în primul rând se făcea un culoar, eu treceam singură prin teatru, m-au ocolit mulți regizori, dar unii m-au luat pentru că eram sinceră. Oamenii nu au mai pomenit așa ceva.”, a povestit Rodica Popescu Bitănescu.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.