Certificatul verde intră iar la vot. Ce modificări aduce PSD

Update noiembrie 6, 2021 Certificatul verde intră la vot săptămâna viitoare. PSD susţine mai multe amendamente, printre care introducerea testării PCR o dată pe lună pentru cei care nu se pot vaccina. În cazul cadrelor medicale, PSD ar vrea ca acestea să fie testate, dar costurile să fie suportate de stat. Măsura ar putea fi introdusă și pentru profesori.

Ei au mai discutat ca în cazul tuturor firmelor să fie obligatoriu certificatul, nu precum în prezent, doar pentru societățile cu peste 50 de angajați.

Certificatul verde intră iar la vot. Ce modificări aduce PSD 1

Senatorii au dezbătut pe 27 octombrie proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă, însă acesta a fost respins, mai mulți parlamentari lipsind de la vot. Proiectul merge la Camera Deputaților, care e cameră decizională, informează romaniatv.net.

Proiectul prevede ca certificatul COVID să fie cerut pentru angajații de la stat și privat. Raporturile de serviciu în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile, mai precizează proiectul. După 30 de zile contractul de muncă poate fi desfăcut.

Florin Cîțu, despre obligativitatea certificatului verde

Premierul interimar Florin Cîțu a declarat, vineri, 5 noiembrie, că introducerea obligativității certificatului verde pentru angajați este cea mai non-invazivă măsură, în contextul valului patru al pandemiei, pentru a nu se închide din nou economia, motiv pentru care, cât de curând, vor fi introduse în Parlament amendamente în acest sens.

„Trebuie să susținem antreprenorii și cu siguranță vom trece aceste amendamente cât mai curând, inclusiv certificatul verde”, a spus Cîțu. „Despre certificatul verde, am încercat măsuri prin care să nu închidem economia. Această măsură este cea mai non-invazivă, dacă se poate spune așa ceva, în contextul valului 4”, a continuat acesta, citat de ziare.com.

Anterior, premierul a asigurat că Guvernul va face tot ce îi stă în putință pentru a nu închide din nou economia.

În momentul în care România a trebuit să închidă economia în 2020, în martie, atunci a fost un moment în care am stat şi m-am gândit. Nu vedeam soluţii. A fost complicat, dar împreună am reuşit să trecem peste asta. Acel şoc mi-a arătat că economia României poate să facă faţă, dar totuşi mi-am dat seama că dacă am repeta acea experienţă, ar însemna un cost mult prea mare pentru noi toţi.

Vom face orice ca să nu mai închidem economia”, a mai afirmat Cîţu, precizând că astăzi România este ţara cu cele mai rapide reveniri ale economiei din Uniunea Europeană, cu deficit în scădere şi venituri mai mari la buget.

„O creștere a ratei de vaccinare va readuce fluxul de clienți în aceste companii și vom putea trece peste această perioadă”, a conchis președintele PNL.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.