Update noiembrie 16, 2021 Alexandra Stan a avut o căsnicie fulger. Ea a decis să divorțeze la câteva luni de la momentul în care a spus DA. Alexandra Stan și Emanuel Necatu s-au căsătorit în aprilie, însă vestea a fost dată abia la câteva luni. Aceștia au făcut cununia civilă în Câmpulung Muscel, orașul natal al tânărului, iar slujba religioasă la Mănăstirea Nămăiești, din aceeași zonă.
Artista mărturisește că a știut încă de la început că lucrurile nu vor merge între ei, însă au grăbit lucrurile și nu au conștientizat ceea ce se întâmplă. Ulterior au început certurile între ei, relația devenise toxică și nu se mai înțelegeau, motiv pentru care au luat decizia să pună punct.
„Eu știam de la început că nu o să fie sigur și că o să ne despărțim, nu mi-am ascultat intuiția. Știam amândoi că nu e ok. Ne certam din orice, era toxic ce se întâmpla și trăgeam amândoi cu dinții”, a spus Alexandra Stan într-o emisiune TV, potrivit spynews.
Și cum niciodată să nu spui niciodată, în ceea ce privește o posibilă împăcare cu tânărul cu care s-a căsătorit, Alexandra Stan a dat de înțeles că nu se știe. Vedeta e foarte fericită că în urma mariajului lor nu au apucat să devină părinți, deoarece i-ar fi fost extrem de greu să divorțeze în această situație și să trebuiască ca copiii să sufere.
„Nu zic nu niciodată. Eu mă bucur că nimeni nu a avut de suferit. Cred că și Emanuel e ok. Am trecut cu bine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am apucat să avem copii. Ar fi fost o decizie grea pentru mine să divorțez de un om cu care am un copil”, a mai spus cântăreața.
Ce a făcut cu inelul de logodnă după divorț
În ultimul timp, Alexandra Stan nu mai fusese văzută cu inelul de logodnă sau verigheta pe deget, iar toate pozele de cuplu pe care le postase pe Instagram au dispărut, anunță PRO FM. Nici pe conturile de social media ale fostului ei partener nu mai există vreo dovadă că au fost împreună.
Fără a ocoli subiectul, Alexandra a vorbit și despre inelul de logodnă, lăsând să se înțeleagă că nu l-a înapoiat: “Nu cred că se dă înapoi, poți să-l vinzi, depinde cât de scump e. Fiecare alege ce face cu inelul. Cred că e un pic urât să-l dai înapoi, e ca și cum ai da înapoi amintirile“.