Update noiembrie 11, 2021 Doru Guşman, impresarul lui Petrică Mîţu Stoian, spune că trupul neînsufleţit al artistului nu trebuia dus la Ansamblul Maria Tănase din Craiova, de unde el a plecat supărat.
Impresarul Doru Guşman l-a cunoscut cel mai bine pe Petrică Mîţu Stoian. Cei doi erau nedespărţiti, Mai mult, artistul locuia în casa soţilor Guşman de 16 ani. Toate deciziile le luau împreună, iar la greu se sprijineau unul pe altul. Când impresarului i-a murit soţia, în vara acestui an, Petrică Mîţu Stoian a hotărât să-şi facă mormântul lângă cei doi soţi. “Nici moartea nu vreau să mă despartă de aceşti oameni minunaţi”. Aşa le spunea prietenilor.
Doru Guşman este acum revoltat pentru că trupul neînsufleţit al prietenului său nu va mai trece pe acasă şi, mai mult, va fi depus la Ansamblul Maria Tănase, locul de unde el a plecat supărat şi unde spunea că nu se va mai întoarce niciodată, scrie adevarul.ro.
“Eu când am plecat de la Reşiţa, imediat după ce s-a întâmplat nenorocirea, am stabilit cu sora lui Petre cum să procedăm. Am spus că eu merg la Craiova, pregătesc toate cele necesare, trimit maşina mortuară, trimit costumul popular în care să-l îmbrace, sicriul, tot ce trebuia. Şi am stabilit să-l aducem acasă, în locul pe care el îl adora. am plecat şi pe drum, eram pe la Orşova, mă sună sora lui Petre şi-mi spune: <>. Am rămas trăsnit. Am încercat să o conving, să-i explic, i-am spus că Petre nu şi-ar fi dorit asta, că a spus că nu va mai călca niciodată pe la Ansamblu.. Dar, nu a vurt să mă asculte”, a declarat impresarul .
Petre Mîţu Stoian a fost angajat al Ansamblului din Craiova timp de 14 ani. S-a pensionat în vara acestui an.
“A plecat foarte supărat. Petre a plecat de la Ansamblu din cauza ei, a Niculinei Stoican. Îl teroriza, îl umilea. Mai exact: nu s-a dus la un spectacol sau nu ştiu eu ce nu a făcut şi i-a făcut adresă la Primărie, iar Primăria i-a tăiat ziua şi aşa mai departe. Şi multe, multe. Şi Petre a zis: <>. S-a pensionat din cauza ei. Să scape de ea, să nu o mai vadă. Sunt cuvintele lui: <>. Aşa spunea. Ştie toată lumea. Nu mi-a spus numai mie, ştiu cântăreţii mari, toţi ştiu, dar toţi tac, nu se bagă. (…) Durerea mea este că nu îl lasă acum nici mort, nici mort nu îl lasă în pace. El a spus aşa: şi ştie multă lume. <> Constantin Enceanu, prietenul lui, ştie. L-a rugat pe Enceanu să-i ia un tablou de acolo, avea un tablou acolo şi el nu s-a mai dus. Cred că este ultimul lucru pe care Petre şi l-ar fi dorit, să fie dus pe ultimul drum la Maria Tănase. Eu nu am nicio putere pentru că sora lui Petre m-a ameninţat că dacă mai continui cu dusul acasă îl ia şi îl înmormântează la Isverna”, a declarat Doru Guşman.
Sora lui Petrică Mâțu Stoian elimină ipoteza unui conflict între interpretul de muzică populară și Niculina Stoican
„Erau ca doi copii de școală. Au crescut împreună, au plecat de jos împreună, făceau drumul pe jos pentru ca nu aveau mașini atunci. Ei nu aveau un conflict, o joaca mai mult. Niculina îl iubea foarte mult so el la fel. A zbierat când a auzit ca nu mai e printre noi. Ei se sunau la telefon, își dădeau păreri. Nu există așa ceva.”, a explicat sora regretatului artist, citată de bzv.ro.
Niculina Stoican se declară îngenuncheată de durerea pierdurii bunului ei prieten. Cei doi, zeci de ani au cântat împreună, au ridicat publicul în picioare și au lansat melodie după melodie, românii privindu-i ca pe cel mai bun ”cuplu” al muzicii populare, însă acum, din păcate, jumătate din perechea petrecăreață și glumeață a folclorului nu mai este.