(Video) Primele imagini de la Spitalul din Cărbunești: doi oameni au murit

Update octombrie 22, 2021 Există o presiune imensă pe cadrele medicale pentru a forța instalațiile de oxigen. Unii medici pur și simplu cedează când văd oameni care se sufocă, forțează instalațiile care se defectează. Și mor alți oameni. Îți trebuie multă putere să refuzi oxigenul unor bolnavi pentru a-i salva pe ceilalți conectați deja.

Radu Țincu, medic primar ATI Floreasca, a spus că astfel de incidente pot să mai apară fiindcă e o presiune uriașă pe secțiile de Terapie Intensivă.

(Video) Primele imagini de la Spitalul din Cărbunești: doi oameni au murit 1

Intervenția trebuie să fie foarte rapidă, mai ales la cei care sunt în ATI, care au fost ventilați și intubați, chiar și în cazul celor cu ventilație non-invazivă, însă în secțiile de Terapie intensivă de obicei există butelii de oxigen tocmai pentru astfel de situații, care cel mai probabil au fost mobilizate în acel moment, până la sosirea echipajelor de intervenție.

Astfel de incidente, la o asemenea presiune pe secțiile ATI mai pot să apară pentru că este un consum fără precedent în istoria României de oxigen.

Se consumă cu până la 3, 4 ori mai multe volume de oxigen decât în condiții normale.

Multe spitale au fost nevoie să crească presiunea în stația centrală de oxigen pentru a putea să facă față debitului extremd e ridicat pe care acești pacienți îl necesită. Este, deci, o situație determinată de afluxului de pacienți care au nevoie de oxigen în același timp”, a explicat Țincu, pentru Realitatea PLUS, potrivit Romania TV.

Ministerul Sănătăţii a informat vineri că o echipă a Direcţiei de Sănătate Publică Gorj se află la Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, unde instalaţia de oxigen s-a defectat, 15 pacienţi de la secţia ATI fiind transferaţi la alte unităţi medicale. Până în acest moment au fost raportate două decese, anunță stiripesurse.ro.

Imaginile arată intervenția medicilor de pe ambulanță, care acordă sprijin medical pacienților bolnavi Covid-19.

Vezi aici Video:

Vezi aici Video:

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.