Update octombrie 15, 2021 Pontonul pentru copiii cu dizabilităţi inaugurat de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la 22 septembrie, s-a scufundat.
Centrul plutitor din Mahmudia pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi, la inaugurarea căruia șapte persoane au tăiat panglica în același timp, printre ele aflându-se și ministrul Muncii, Raluca Turcan, a început să ia apă și s-a scufundat pe o parte, informează digi24.ro.
Imagini cu pontonul plutitor înclinat au apărut astăzi pe rețelele de socializare, iar în ele se vede cum acesta este pe jumătate scufundat în apă.
Pontonul nu era încă utilizat drept centru pentru copiii cu dizabilități, fiind legat de mal la Mahmudia.
Potrivit lui Bogdan Simion, director executiv al fundației SERA ROMÂNIA, care a realizat proiectul cu ajutorul unui lanț de magazine și în colaborare cu Consiliul Județean Tulcea, până la rezolvarea unor situații administrative pontonul era pus în conservare, iar inundarea s-a produs din cauza condițiilor meteo și a unei defecțiuni tehnice.
Dorelian Bellu a scris: „Acum mai puțin de o lună, Raluca Turcan se lăuda pe Facebook cu o tăiere de panglică la înghesuială; lansa un centru pentru copiii cu dizabilități plasat pe un ponton.
Un localnic îmi spunea că platforma lua apă încă de la momentul inaugurării.
Dimineață, primesc o poză cu pontonul la fel de scufundat ca guvernarea lui Cîțu.
Până când cineva va investiga cum s-a ajuns aici și care este implicarea Consiliului Județean Tulcea, trebuie întrebată #echipacastigatoare ce-i cu potemkinada asta care ține trei săptămâni.
Raluca Turcan, trimiteți măcar o coroană la fața locului.”