Update octombrie 18, 2021 Ministrul de Interne, Lucian Bode, a spus că toate neregulile legate de certificatele verzi vor fi aspru pedepsite. Persoanele care falsifică certificate verzi vor ajunge la pușcărie, a avertizat reprezentantul Guvernului.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, îi avertizează pe cei care falsifică documente că vor fi aspru pedepsiți deoarece reprezintă un pericol pentru comunitate.
„Îi avertizez că vor ajunge la pușcărie… Este inadmisibil să-ți bagi joc de cei din jurul tău”, a spus Lucian Bode.
Ministrul de Interne crede că numărul infracțiunilor va fi în scădere după apariția primelor condamnări.
„Apetitul va scădea după ce vor fi primele condamnări”, a precizat ministrul Bode.
În prezent, în România se desfășoară numeroase anchete legate de suspiciuni legate de vaccinare și de obținerea certificatului verde.