Update octombrie 6, 2021 Cea ce era de așteptat s-a întâmplat. Spitalele sunt în colaps, am ajuns ca în India, varianta de început. Saloanele sunt pline, pacienții primesc oxigen pe scaune, în holuri. Urmează ca pacienții să primească oxigen direct în stradă, în fața spitalelor. Cine va avea noroc să primească oxigen.
Jurnalista Emanuela Schweninger: „“O fărâma din imaginea Covid 19 acum. Cea mai mare teamă este ca va mai veni un pacient care trebuie ventilat mecanic și nu mai avem ventilatoare. Cred că teama asta ar trebui să o aibă și cei care nu s-au vaccinat încă!… și cei care nu poartă mască” – doamna doctor Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi
Sursa foto: Diana Cimpoeșu”
Prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, a transmis astăzi, 6 octombrie 2021, că situaţia din cadrul unităţii medicale este una îngrijorătoare, anunță bzi.ro
În aceste momente, se afla 11 pacienţi infectaţi cu Covid-19 care sunt conectaţi la ventilatoare. Alţi 2 pacienţi care nu sunt testaţi pozitiv sunt ventilaţi. De aseemena, un pacient infectat şi un altul care nu este, ar trebui ventilaţi mecanic, însă primesc doar oxigen.
RO Vaccinare: „Dacă nu știți cum arată iadul, mergeți în UPU și o să-l vedeți!
După garda de ieri, am rămas cu o amintire pe care nu am cum să o uit prea curând…
Este imaginea unui cuplu aflat în UPU, care împărțeau aceeași mască de oxigen.
Totul este blocat, tot ce poți să vezi sunt măști și butelii de oxigen! Dacă prin tot haosul acela reușești să ai contact vizual cu un coleg, tot ce poți să citești în ochii lui este, pe lângă oboseală tot mai accentuată, neputința!!!
Încă nu este târziu să ne dați și voi o mână de ajutor!!!
Dacă ții la sănătatea ta și vreți să scăpăm din acest iad, în care ne aflam cu toții, uite ce trebuie să faci:
1. Îți faci un test rapid sau PCR și te asiguri că nu ai simptome, că ești negativ.
2. Îți faci și o programare la un centru de vaccinare și încerci să intri în contact cu cât mai puține persoane, până îți faci vaccinul, chiar și după!
România, trezește-te!” dr. Amin Zahra, medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara