Update octombrie 20, 2021 Guvernul Cioloș a fost respins la votul din Parlament. Acesta a reușit să strângă 88 de voturi „pentru” din necesarul de 234 de voturi pentru învestitură. Potrivit unor surse, în afară de cei 78 de parlamentari ai USR (doi au fost absenți) ar fi votat zece parlamentari de la PNL și minorități.
Premierul interimar, Florin Cîțu, a transmis un prim mesaj:
„Votul de azi al Parlamentului a arătat că majoritatea parlamentară care a demis un guvern n-a reușit să și construiască unul. Majoritatea din 5 octombrie a avut ocazia să demonstreze că are o soluție pentru țară, dar ea a demonstrat că n-are niciuna.
Țara se află într-o situație pandemică foarte grea, cu un număr record de noi infectări și de decese. O astfel de situație reclamă responsabilitate și compromisuri pentru rezolvarea crizei politice.
România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, iar soluția este un nou guvern format în jurul Partidului Național Liberal. Asigurăm deja guvernarea interimară a țării, împreună cu partenerii de la UDMR, iar trecerea spre un guvern cu puteri depline, având în continuare PNL ca forță principală, se poate face foarte rapid și fără nicio perioadă de adaptare.
PNL își asumă deschiderea discuțiilor cu forțele politice parlamentare, cu excepția AUR, în vederea creării rapide a unei majorități și a unui guvern. Vom acționa cu maturitate și cu responsabilitate, fără vanități și fără orgolii, ținând cont de configurația politică a Parlamentului și căutând în mod insistent soluția care să scoată România din criză”.