Elena Gheorghe și alți 10 membri ai familiei infectați cu COVID! „A fost o cursă pe viață și pe moarte la propriu să gasim un medicament”

Update octombrie 29, 2021 Familia Elenei Ghorghe a fost lovită masiv de COVID. Ea și alți 10 membri ai familiei s-au infetcat.

Prima zi după 3 săptămâni când pot zâmbi cu adevărat… în tot acest timp am trecut prin toate stările, de la neputință la disperare, de la a accepta tot ce ne e dat la o bucurie imensă că suntem toți bine! Familia mea, 11 membri, am avut Covid, unii cu simptome severe, alții medii, iar ceilalți ușoare.

Elena Gheorghe și alți 10 membri ai familiei infectați cu COVID! „A fost o cursă pe viață și pe moarte la propriu să gasim un medicament” 1

N-am fost în stare și nici nu am avut putere să postez nimic, eu am fost “asistenta” de serviciu la mine acasă pentru 4 oameni dragi care aveau nevoie de medicamente, mâncare, sprijin 24/24, eram pe telefoane și cu ceilalți dar și cu medici, asistenti și vă împărtășesc experiența mea pentru că sunt alături de toți cei care au trecut sau trec prin așa ceva și nu-s puțini din păcate, sunt foare mulți”, a spus artista pe contul ei de Instagram, potrivit Stirile Pro Tv.

Elena Gheorghe a întâmpinat probleme în momentul în care un membrul al familiei ei a avut nevoie de spitalizare. Locurile lipsă din unitățile medicale au îngreunat situația artistei.

Ne-am lovit de toate problemele sistemului sanitar care este blocat, nu mai sunt locuri în spitale și nu vă spun asta pentru că am vazut la televizor, ci pentru că am sunat la fiecare spital în parte, la toate cunoștințele pe care le aveam ca să găsesc un loc pentru un membru care nu mai putea fi tratat acasă, a fost jocul mintii iar saturația lui era din ce în ce mai mică.

După ore bune petrecute pe coridorul spitalului, a doua oară căci prima a fost fără succes, o minune a făcut să găsim un loc… apoi pentru că nu răspundea la tratament a fost o cursă pe viață și pe moarte la propriu să gasim un medicament care nu se găsește în spitale, nici în farmacii, practic nicăieri în România (cel puțin la momentul acela), iar timpul era scurt trebuia găsit repede, asta ne-a epuizat psihic dar cu ajutorul lui Dumnezeu l-am găsit după două zile de căutari prin niste oameni minunați cărora le vom fi recunoscători mereu.

Acum ne recuperăm fizic dar mai ales psihic pentru că n-a fost ușor dar mulțumim mereu că ne-a fost dat să întâlnim îngeri care au venit să ne salveze”, a mai spus cântăreața, potrivit Click.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.