Update septembrie 8, 2021 Jean Paler are mari probleme și de natură financiară. Artistul a dezvăluit care este suma pe care o primește lunar de la stat, în ciuda renumelui său pe care îl are în lumea comediei.
Jean Paler a mărturisit că în contul lui nu intră 1.000 de lei așa cum s-ar fi spus, ci doar 840 de lei, sumă din care abia reușește să se întrețină.
Totodată, actorul a spus că deși nu o duce deloc bine pe plan financiar, aplauzele și râsetele oamenilor din sală sunt mult mai importante pentru el decât banii, astfel că nu are de gând să se retragă prea curând din meseria care nu îî aduce deloc satisfacție financiară.
”După 43 de ani de carieră, 840 de lei. Reușesc să-mi cumpăr cam trei sferturi din medicamentele de care am nevoie și fără de care nu pot să trăiesc. Am fugit de la București, am pendulat între teatrele de revistă și am stat în București aproape 50 de ani”, a declarat Jean Paler, la AntenaStars.
De asemenea, actorul a mărturisit că este măcinat de singurătate, mai ales pentru că prietenii au uitat de el și nu îl mai sună. Acesta a recunoscut că fiica lui îl îngrijește, așa că are mare noroc cu familia ce îi poartă de grijă și oamenii îi mai aduc de mâncare.