Model pentru România? Germania refuză să mai plătească salariile cetățenilor nevaccinați plasați în carantină

Update septembrie 23, 2021 Vaccinarea nu poate fi obligatorie dar sunt tot mai multe probleme pentru persoanele nevaccinate. De exemplu, în Germania, profesorii nevaccinați care intră în carantină nu vor mai primi salarii. În România o astfel de măsură se va aplica doar din valul 10, când în Germania nu va mai exista coronavirus.

Salariile persoanelor nevaccinate împotriva covid-19 nu vor mai fi acoperite de către Guvern, în Germania, în perioade de carantină – o decizie negociată cu landurile, care intră în vigoare de la 1 noiembrie -, a anunţat miercuri ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Model pentru România? Germania refuză să mai plătească salariile cetățenilor nevaccinați plasați în carantină 1

Se spune uneori că ar fi vorba despre o presiune asupra persoanelor nevaccinate, însă eu cred că trebuie să vedem lucrurile altfel. Aceasta este o problemă de echitate”, a apreciat într-o confernţă de presă Jens Spahn.
âPână în prezent, persoanele plasate în carantină erau indemnizate în vederea unei compensări a pierderii veniturilor.

Însă, mai multe landuri au pus deja capăt acestei practici.

”Cei care se protejează pe ei şi îi protejează pe alţii prin vaccinare se întreabă, în mod justificat, de ce să plătească pentru cineva care se afla în vacanţă într-o zonă cu risc şi care, pentru că nu s-a vaccinat, trebuie plasat în carantină. De ce să plătească pentru o asemenea persoană?”, a justificat Spahn.

Atunci când oameni spun că este decizia lor liberă şi personală – iar aceasta rămâne decizia lor liberă şi personală – de a se vaccina sau nu, această decizie trebuie, de asemenea, să fie însoţită de responsabilitatea de a-şi asuma consecinţele financiare”, a subliniat ministrul Sănătăţii.

Aproape jumătate dintre persoane chestionate în acest sens (48%) sunt împotriva suportării de către Gvern a acestei compensări a veniturilor, iar alţi 43% dintre respondenţi sunt în favoarea acesteia, arată un sondaj Yougov publicat luni.

Peste 52 de milioane de persoane, reprezentând 63,4% din populaţia Germaniei, au fost vaccinate, până miercuri, cu două doze de vaccin împotriva covid-19.

Guvernul Angelei Merkel întâmpină însă dificultăţi în accelerarea ritmului vaccinării.

În România, numărul de angajați ai sistemului de Învățământ a fost redus „din pix”, fără nicio explicație publică, în așa fel încât rata de vaccinare să fie peste 60%, arată datele publicate de Ministerul Educației în ultimele 9 luni, anunță G4 Media.

Pe parcursul acestei perioade, de la începutul anului până în septembrie 2021, în sistemul național de învățământ s-au vaccinat 193.430 de angajați, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației. Numărul celor care s-au imunizat în fața virusului Sars-CoV-2 este cu 143 de persoane mai mic decât al celor care pe 1 februarie 2021 își exprimaseră deja „disponibilitatea de vaccinare”, potrivit datelor centralizate tot de Ministerul Educației.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.