(Foto) Medic atacat de urs, în propria curte! „S-a repezit înspre mine”

Update septembrie 19, 2021 Medicul Dan Grigorescu, de la Spitalul Județean din Brașov, a povestit pe Facebook cum a fost atacat de un urs, în propria curte! Acesta a reclamat incompetența celor de la Primărie și  ISU în gestionarea problemei urșilor.

Grigorescu Dan: „Angajez vânător cu autorizație “la urs”. Ofer casă-masă până la recoltarea lui! De ce asta?
Pentru că e inadmisibil până unde s-a ajuns! Să fiu atacat de un urs în propria mea curte, așa nu se mai poate!

(Foto) Medic atacat de urs, în propria curte! „S-a repezit înspre mine” 1 (Foto) Medic atacat de urs, în propria curte! „S-a repezit înspre mine” 2

Azi-noapte, în jurul orei 4, trezit de lătrăturile furioase care nu se mai terminau ale câinelui vecinului, am avut idioata inspirație de a ieși în curte pe ușa secundară. N-am făcut nici trei pași de la scări și am dat “nas în bot” cu un urs care cotrobăia agitat prin gunoiul “eviscerat” din tomberonul pe care îl dărâmase. Erau maxim vreo 7-8 metri între noi. Deși am înlemnit și amuțit brusc (pe de o parte surprins, pe de alta conform “indicațiilor” cunoscătorilor), ursul a lăsat gunoiul și s-a repezit înspre mine.

Norocul meu a fost că am avut prezența de spirit să țâșnesc instantaneu înapoi spre casă și că ușa de la intrare rămăsese deschisă.
Să vă mai spun că, deși aflat în spatele unei uși metalice bine asigurate, ascultând ursul amușinând și mormăind de partea cealaltă a ei, îmi bătea inima cu 140 pe minut? Mie, care la trezire îl am sub 50?

 

Deși am fost tentat să o fac, nu am telefonat la 112. Veți întreba de ce. Din două motive. Cel mai important a fost acela că nu am vrut să îmi stresez copilul în toiul nopții și să îi creez pe viață vreo fobie. Celălalt este că, în această privință, credibilitatea ISU în fața mea este nu zero, ci la minus infinit. Eu, cel puțin, m-am săturat de RO- ALERTELE FĂRĂ EFECT date din birou de vreun militar legat și ăla de mâini și de picioare.
Adică, oameni buni!

(Foto) Medic atacat de urs, în propria curte! „S-a repezit înspre mine” 3 (Foto) Medic atacat de urs, în propria curte! „S-a repezit înspre mine” 4

Cum ar fi sunat o astfel de “alertă”?

“ATENȚIE! În zona Bunloc, în curtea unui cetățean, a pătruns un urs.
Evitați apropierea de el și nu îl hrăniți! Animalul se presupune că e periculos!”

Mersi de sfat! Mie nu mi-a folosit de loc, pentru că, pentru a o evita (apropierea) a trebuit să mă baricadez în casă. Și cum adică să nu îl hrănesc, când el se hrănea singur din tomberon (N.B.: mâine e ziua colectării gunoiului, deci era aproape plin cu resturi de o săptămână!).

Iar celorlalți cetățeni din zonă la ce le-ar fi folosit, pentru că la ora aceea dormeau! INUTIL, deci. LA PUTEREA A DOUA!

(Foto) Medic atacat de urs, în propria curte! „S-a repezit înspre mine” 5 (Foto) Medic atacat de urs, în propria curte! „S-a repezit înspre mine” 6

 

Și mai fain a fost să constat dimineață dezastrul din curte: toți prunii și perii aveau trunchiurile marcate de gheare, căci ursul i-a scuturat până la ultimul fruct (mâncându-le pe toate), am găsit un culcuș lângă zmeuri, “devalizați” de zmeura pe care ne pregătisem să o culegem azi, urme de gheare pe o folie de protecție aflată pe teren, depozitele de compost “controlate” temeinic. Și, maxima aroganță a ursului, MARCAREA TERITORIULUI cu o consistentă defecație!
Am mai spus eu acum vreo 10 zile că o să ajungem ca urșii să ne intre în case ca să cotrobăie prin gunoiul din bucătărie, atrași de mirosul cojilor de legume ieșind prin geamul lăsat deschis pentru aerisire.

Și atunci, ce va fi de făcut?
Iar un RO-ALERT convențional, cu semnificația “Ce să facem mai mult? Noi (ISU, Primăria, Prefectura, etc) ne-am făcut datoria, conform legii!”
Așadar, până când îmi voi materializa decizia de a obține eu însumi autorizație de vânătoare (incluzând și posibilitatea de a avea dreptul de autoapărare cu arma în propria curte – a mea și a membrilor familiei), nu-mi rămâne decât să revin cu propunerea din titlu.

(Foto) Medic atacat de urs, în propria curte! „S-a repezit înspre mine” 7

În privința Primarului și a consilierilor locali, care s-au dovedit până în prezent nu doar pasivi, dar, în mod inuman, și indiferenți la pericolul care ne pândește la tot pasul în timpul nopții, le transmit că până nu vor declara problema urșilor din zonă ca fiind una de prioritate maximă, eu îi voi desconsidera la modul extrem.
Iar dacă cuiva din familia mea i se va întâmpla ceva din interacțiunea cu aceste animale SĂLBATICE (pe care voi, decidenții locali, din ignoranță și dezinteres de-a dreptul fecal, le transformați, pe seama noastră, în animale semi-domestice, vă declar, deci, vouă, că nu va urma doar moarte de animal!
Ca să vă fie clar!”

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.