Update septembrie 16, 2021 Simona Halep și Toni Iuruc fac parte din familii de machedoni, iar potrivit tradiției, nunta trebuie să înceapă miercurea și să se termine abia luni, iar fiecare zi de petrecere are un ritual diferite.
Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a cununat civil, miercuri după-amiază, cu iubitul său, Toni Iuruc, într-un cadru privat în staţiunea Mamaia.
Cei doi miri au spus ‘Da’ într-un loc inedit, într-un spaţiu special amenajat pe plajă, în imediata apropiere a clubului unde are loc petrecerea. Ceremonia a fost oficiată de primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac.
Ce ritualuri majore trebuie să respecte mirii
Spre exemplu, în prima zi, adică miercuri, mirii trebuie să se întâlnească la casele lor cu rudele apropiate: bunici, părinți, frați și veri de gradul întâi. Membrii familiilor Halep-Iuruc „aprind” aluatul, adică îl frământă. Peste aluat pun bani, apoi domnișoarele de onoare îi împart după ce aluatul crește, scrie playtech.ro.
În a treia zi, vineri, se strâng toți membrii familiei și invitații. Într-o cameră sunt așezate zestrea miresei și rochia pe care urmează să o îmbrace. Socrul mare are misiunea de a „cumpăra” viitoarea noră și de a le oferi femeilor din încăpere bani. După care mireasa este dusă fiului său. Urmează ca socrul mare, mirii și toți nuntașii să se așeze la masă.
Sâmbăta este ziua în care are loc nunta miresei și a mirelui separat. Mireasa este îmbrăcată mai întâi cu o rochie foarte frumoasă, diferită de cea albă, și invită toți apropiații acasă pentru a face petrece. Toată lumea cântă și dansează, iar mireasa Simona Halep va sta în capul mesei. Mirele Toni Iuruc va avea un cerc mai restrâs de prieteni cu care se distrează.
Tot sâmbătă, mireasa merge la naș acasă pentru a începe un ritual important. Cu un băț de lemn în formă de cruce, trei roșii mari și un material din mătase albă, nuntașii încep să fredoneze cântece tradiționale. Nașul trebuie să ia aceste obiecte și să le coase, iar cavalerii de onoare țin de steag. Toată lumea pune bani, care vor fi ulterior împărțiți în mod egal. În cele din urmă, apare și mirele cu un pepene roșu pe care îl poartă în horă în timp ce dansează, scrie Playsport.
Duminică, penultima zi de petrecere, Toni Iuruc trebuie să ia nașii și că-i ducă acasă la ei. Apoi mirele se bărbierește și merge să o ia pe Simona de acasă. La ușa casei, mirele trebuie să pupe mâna socrului mare. Socrului mic, Stere Halep, trebuie să-i dăruiască bijuterii de aur în semn de respect pentru mireasă. Pentru Simona Halep, este ziua în care va îmbrăca rochia albă de mireasă. Simbolic, mirele Toni Iuruc este luat la palme pentru a face referire la respectul pe care trebuie să i-l poare soției sale. Doi bărbați apropiați cuplului, împreună cu nașii, scot mirii din casă.
Tot duminică are loc nunta religioasă. O parte dintre rudele miresei Simona Halep se îmbracă în țigani și îi dansează nașului cu un miel sau o găină cadou. Ulterior, mireasa va fi furată. După ce Simona revine la petrecere, nunta continuă în mod normal.
În ultima zi, adică luni, rudele mirelui se îmbracă în țigani, iar un cuplu de la nuntă în hainele de mire și mireasă. Aceștia urmează să meargă la nași și apoi la socrii mici pentru a plânge simbolic. Va avea loc un mic spectacol, la finalul căruia sunt recompensați cu bani. Rudele Simonei se strâng și dansează, iar mireasa taie steagul în trei sau patru bucăți. Potrivit tradiției machedonilor, evenimentul se încheie după ce socrii mici merg la cineva să mănânce fasole.