Update septembrie 23, 2021 Cucu Gram, devenit faimos de la Survivor România, are probleme de sănătate după ce s-a infectat cu coronavirus. La început a crezut că are o simplă răceală, însă simptomele s-au agravat, starea lui s-a înrăutățit așa că a decis să facă un test PCR al cărui rezultat a fost pozitiv. A chemat salvarea prin 112.
„(…) Duminică dimineața m-am simțit cel mai rău de când am COVID. Stări de amețeală, febră, mă simțeam foarte slăbit, așa că mi-am pus Pulsoximetrul pe deget să văd ce saturație de oxigen am. Bineînțeles că era 83%-84%. În momentul ăla am vorbit cu niște prieteni mai pricepuți și mi-au spus să sun de urgență la 112 să vină o salvare după mine să mă ducă la spital.
Au venit băieții (n.r. echipajul medical) în 10-15 minute, mi-au luat și ei saturația, care era ok în momentul ăla (peste 98%), dar au zis totuși să mă ducă la spital pentru niște investigații.(…) Mi-am făcut analizele, radiografii, EKG, toate, toate. Asistentele de acolo mi-au zis că o să fie nevoie să mă internez, asta înainte să vină rezultatele finale. În cele din urmă, au venit rezultatele care au arătat bine și au zis că pot să plec liniștit acasă.
La ora 19:00 mi-au adus foaia de externare pe care am completat-o și am semnat-o, urmând să aștept o ambulanță să mă ia să mă ducă acasă”, a povestit Cucu pe Instagram, potrivit bzi.ro.
A petrecut ore bune în spital, fără mâncare și fără ca cineva să știe unde este. O asistentă i-a dat porția ei de mâncare, după ce i s-a făcut milă de el. Ore în șir a așteptat să fie luat de o ambulanță și dus acasă și abia după ce a avut o ieșire nervoasă a fost băgat în seamă, anunță wowbiz.ro.
„Au trecut 20-30 de minute și ambulanța nu mai venea. Am început să fac caterincă pe faptul că nu vin atât de repede. Mai trec 2 ore și nimic(…) La 21:30 ies din cabinet să văd ce se întâmplă. Întreb în stânga și în dreapta și mi se răspunde că nu se știe, nu au ideea când vine o ambulanță să mă ia.(…) Nu mâncasem absolut deloc, muream de foame. A venit o asistentă și mi-a spus că îi pare foarte rău, dar nu mai este mâncare pentru pacienți.(…) În cele din urmă, asistenta mi-a dat cina ei, i se făcuse milă de mine.
Se făcuse ora 23:00 aproape și eu încă eram pe holurile spitalului, iar lângă mine mai era o doamnă cu fiica ei care erau de vreo 2 ore, așteptau și ele o ambulanță. La 23:15 vine un ambulanțier care a zis că le ia pe fete, eu nici n-am apucat să reacționez că mama fetei a zis: „Dar nu-l luați și pe el? E aici de 7 ore și stă aproape de spital”. Răspunsul ambulanțierului a fost: „Nu, cum să fac așa ceva? Cum să car 3 oameni într-o singură ambulanță”. (…)
Se face ora 12 și tot nimic. Auzeam oamenii de la etajul 1 care aveau probleme cu oxigenul, aveau nevoie de tuburi, simțeam că sunt într-un lagăr. Se face ora 1:00 și tot nimic…la 1:15 am avut o cădere nervoasă pentru că de cinci oare nu mai aveam baterie la telefon și nu știa nimeni unde sunt și ce fac.(…) Fix 15 minute după ieșirea mea nervoasă se pare că a apărut un ambulanțier care a zis că mă duce el acasă. ”, a mai spus Cucu pe rețelele de socializare.