Update septembrie 13, 2021 Un bebeluș de doar 13 zile, infectat cu COVID, este internat la Terapie Intensivă.
6 din cele 10 cazuri de copii cu coronavirus de la nivelul țării sunt înregistrate la Iași. Situația de la Terapie Intensiva în capitala Moldovei este una critica, în acest moment find libere doar 4 locuri, potrivit Europa FM.
Cel mai mic pacient cu COVID 19 are 13 zile și a fost recent operat pe cord deschis la un spital din străinătate, din cauza unei malformații. Medicii nu știu de unde a luat bebelușul virusul. Alături de el, tot la ATI, mai sunt internati alți cinci copii.
“În zona roșie sunt internați șase pacienți cu vârste cuprinse între 13 zile și cinci ani. Au o formă moderată a patologiei COVID 19. Sunt monitorizați în permanență pentru a reuși să identificăm la timp un dezechilibru sau o disfuncție de organ”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii Sfânta Maria.
Și la Maternitatea Elena Doamna toate paturile destinate gravidelor sunt ocupate.
La Spitalul de Boli Infecțioase și la Spitalul de Neurochirurgie, gradul de ocupare al saloanelor pentru formele medii spre severe de boala este de peste 80%.
La ultima raportare, la Iași, au fost anunțate 64 de noi cazuri de infecție cu SARS COV 2 și șase decese.
Un județ întreg intră în scenariul galben
Cu o incidenţă a infectărilor, cumulate la 14 zile, de 2,53 cazuri la mia de locuitori, Satu Mare este primul județ din România care intră în scenariul galben, anunță Capital. Cea mai mare incidenţă la mia de locuitori, fără Satu Mare, este în judeţele Ilfov – 1,77, Bistriţa Năsăud – 1,63, Timiş – 1,60 şi în Capitală – 1,52.