Update septembrie 10, 2021 O parte din cetățenii afgani care au fost evacuați din Afganistan au sosit în România. Avionul a aterizat în jurul orei 21:30 la Baza 90 Transport Aerian.
La începutul lunii septembrie, 80 de cetăţeni afgani au fost evacuaţi din Afganistan de reprezentanţii statului român. Pe cale terestră, ei au ajuns în Pakistan. Cei 80 de cetăţeni afgani sunt foşti colaboratori ai trupelor române în teatrul de operaţiuni din Afganistan, studenţi cu burse în România, precum şi alte categorii vulnerabile, transmite Digi24.
„Mă bucur că pot să vă anunț că astăzi tocmai a ajuns în România cea mai mare parte a cetățenilor afgani, a „afganilor noștri”, așa cum le-am spus, care au fost evacuați de România din Afganistan.
Ați asistat la încheierea cu succes a celei mai ample operațiuni de extragere din Afganistan, în cadrul căreia aducerea în siguranță la București a 139 de cetățeni afgani aflați sub protecția României, dintre cei 156 de cetățeni afgani care au fost evacuați de către celula de criză interinstituțională pe care am coordonat-o.
Este vorba, după cum știți deja, despre foști colaboratori ai trupelor române din teatrul de operațiuni din Afganistan, studenți cu burse în România, precum și alte categorii vulnerabile, ca jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, magistrați și membri de familie ai acestora”, a declarat ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.