Activistă anti-mască, ucisă de coronavirus la doar 40 de ani. Avea 4 copii

Update septembrie 22, 2021 O activistă anti-mască, în vârstă de 40 de ani, a murit după ce s-a infectat cu  coronavirus. Avea 4 copii.

Kristen Lowery, mamă a patru copii, din Marea Britanie, a murit pe data de 15 septembrie, după o scurtă luptă cu virusul, scrie Antena 3.

Activistă anti-mască, ucisă de coronavirus la doar 40 de ani. Avea 4 copii 1

Pe unul dintre profilurile ei de pe rețelele sociale, Kristen se descria ca fiind ”nemascată, necenzurată, nevaccinată și neînfricată”. La scurt timp după, familia a confirmat pe același cont că tânăra se află în spital, luptând pentru viața ei împotriva COVID și împotriva pneumoniei.

Imediat după moartea femeii, profilul de Facebook a devenit privat, nu înainte ca familia ei să confirme decesul. Acest lucru a atras după el multe critici cu privire la faptul că tânăra mamă nu purta mască și a refuzat să se vaccineze.

Într-o altă postare, Kristen spunea că este un spirit liber și că ”împreună vom câștiga”.

Când Kristen se afla pe patul de spital, în stare gravă, sora ei, Cassie, a postat un mesaj: ”Sora mea mai are o viață lungă de trăit! Avem nevoie de tine aici, surioară! Copiii tăi te iubesc și le e tare dor de tine! Te rog, nu renunța!”.

Ulterior, săptămâna trecută, doi membri ai familiei au postat pe o rețea socială un mesaj în care anunțau că tânăra mamă ”a murit de COVID”. Mătușa ei, de asemenea, a scris că ”inima i se frânge pentru cei patru copii” rămași fără mamă.

”Atât de mulți oameni au nevoie de ea aici, dar Dumnezeu cu siguranță are planuri speciale pentru ea în ceruri”, a scris femeia, potrivit dailyrecord.co.uk.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.