Valeriu Gheorghiță: Suntem în valul patru al pandemiei. Tinerii și copii cei mai afectați de varianta Delta

Update august 24, 2021 Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, și secretarul de stat Raed Arafat au susținut, marți, o conferință de presă în care au prezentat măsurile pe care le iau autoritățile pentru vârful valului 4 al pandemiei.

Ioana Mihăilă, a precizat că varianta Delta a coronavirusului afectează într-o măsură mai mare tinerii și copiii, precizând cu numărul maximum la nivel național de paturi ATI pentru copii este 110, dar copiii pot fi tratați și în spitalele pentru adulți.

Valeriu Gheorghiță: Suntem în valul patru al pandemiei. Tinerii și copii cei mai afectați de varianta Delta 1

„Pandemia cu varianta Delta afectează într-o măsură mai mare tinerii și copiii. Am solicitat numărul maxim de paturi pentru copii.

Acum avem 340 paturi ATI adulți, iar DSP-urile au raportat că pot pune la dispoziție un număr maxim de 110 paturi ATI copii și pot crește numărul de paturi de îngrijire copii până la 1.600. Copiii pot fi tratați și în secțiile de adulți”, a declarat ministrul Sănătății, citată de G4media.

Raed Arafat: Nu se are în vedere un lockdown total

Raed Arafat a precizat că nu se are în vedere un lockdown total, dar măsuri zonale, locale, inclusiv carantina în anumite localități, concomitent cu posibilitatea ca unele activități să continue cu persoanele vaccinate sau testate negativ la COVID. Autoritățile urmează să decidă cum se vor aplica aceste măsuri.

„Înainte erau restricții pentru toți, acum poate o să fie permisii pentru unii. Nu e țintită persoana nevaccinată. Încercăm să menținem anumite activități neînchise. Poate fi vaccinare, dar și testare. Încercăm să aplicăm măsuri de sănătate publică. Varianta nouă a coronavirusului se răspândește foarte repede și aplicarea unor măsuri de protecție sanitară este normală la acest moment”, a subliniat Arafat.

Valeriu Gheorghiță: Suntem în valul patru al pandemiei. Varianta Delta este pe cale să devină dominantă în România

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că România se află în valul patru al pandemiei, iar varianta Delta a virusului este pe cale să devină dominantă.

„Este clar că suntem în momentul de faţă pe un trend ascendent din punct de vedere epidemiologic, suntem în valul patru, înregistrăm un număr din ce în ce mai mare de cazuri noi şi ca urmare a faptului că varianta Delta este pe cale să devină dominantă în România”, a spus Gheorghiţă, citat de digi24.ro

El a precizat că un motiv important pentru creşterea numărului de cazuri în această perioadă este mobilitatea crescută, interacţiunea crescută între persoane, coroborat cu nerespectarea măsurilor de prevenţie şi din acest motiv nu se aşteaptă ca în perioada următoare situaţia să se stabilizeze.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.