Update august 22, 2021 În timp ce tinerii de vârsta lui abia îşi aleg drumul în viaţă, un adolescent de 18 ani din Baia Mare se pregăteşte deja să salveze vieţi. Este voluntar la SMURD, unde participă deja de doi ani la misiuni alături de pompieri.
La vârsta la care tinerii se gândesc doar la distracţie, Raymond, un adolescent din Baia Mare, oferă o lecție de viață. Pasionat de mic de haina de salvator, participă deja de câţiva ani la misiunile echipajelor SMURD, scrie observatornews.ro.
Raymond Csatlos, voluntar: Am crescut aproape de pompieri. Cu trecerea anilor m-a pasionat din ce în ce mai mult, stau aproape de pompieri, și la 16 ani am reușit să mă înscriu că și voluntar
Raymond are acum 18 ani, iar din toamnă va începe ultimul an de liceu. Ştie exact ce vrea să facă după ce termină. Visează la asta încă de la vârsta de trei ani.
Raymond Csatlos, voluntar: Am participat la peste 250 de intervenții. E adrenalină foarte multă, dar e o plăcere să lucrezi cu astfel de oameni. Acum urmează să trec în clasa a 12a, după absolvirea liceului vreau să dau la academia de subofițeri.
Alberto Cristaudi, voluntar Smurd: Consider că este un exemplu foarte bun, consider că îi ocupă sursele de energie și curiozitatea vârstei pe care o are. Asta va modifică cultura ta în timp, vei crește valorile personale și le vei da mai departe