Mesaj alarmant din partea lui Klaus Iohannis: „Ne aflăm în valul patru. Virusul cu care ne confruntăm este departe de a fi ținut sub control”

Update august 26, 2021 Președintele României, Klaus Iohannis, susține că țara noastră se află deja în valul patru al pandemiei.

„Am convocat astăzi o întâlnire de lucru cu ministrul Sănătății și cu ministrul Educației pentru a discuta măsurile care urmează să fie luate pe fondul unei noi creșteri a infectărilor cu coronavirus. Ne aflăm în valul patru al pandemiei de COVID-19 și am ținut să discut cu cei doi miniștri, pe de o parte despre gradul de pregătire a sistemului medical, iar, pe de altă parte, despre începerea noului an școlar.

Mesaj alarmant din partea lui Klaus Iohannis: „Ne aflăm în valul patru. Virusul cu care ne confruntăm este departe de a fi ținut sub control” 1

Un lucru este cert: amploarea efectelor acestui val pandemic depinde direct de gradul de vaccinare a populației României. Chiar zilele trecute, experții din sănătate au făcut publice o serie de analize din care rezultă că persoanele nevaccinate constituie majoritatea covârșitoare a cazurilor de infectări cu SARS-CoV2 și de decese din cauza COVID înregistrate în ultima vreme în România.

Nu există niciun dubiu că vaccinarea este principala măsură de protecție împotriva îmbolnăvirii și agravării bolii.

România este într-o situație bună în ceea ce privește capacitatea de a asigura vaccinarea pentru toți cei care își doresc să se vaccineze. Experiența vaccinării este la fel în țara noastră ca în orice țară civilizată, și acest fapt reprezintă un exemplu de normalitate.

Virusul cu care ne confruntăm este departe de a fi ținut sub control, cu atât mai mult cu cât răspândirea lui este la nivel global și foarte multe țări sunt în imposibilitatea de a-și putea vaccina cetățenii. Aceste condiții explică și apariția noilor tulpini și doar vaccinarea reduce semnificativ riscul îmbolnăvirilor grave și al deceselor.

În ceea ce privește sistemul nostru de sănătate, doamna ministru al Sănătății mi-a prezentat care sunt măsurile gândite pentru a face față valului patru. Medicii sunt deja bine pregătiți și cu multă experiență.

Este evidentă nevoia de eficientizare a Direcțiilor de Sănătate Publică și aștept mai multă implicare din partea tuturor pentru creșterea capacității de testare, precum și pentru pregătirea sistemului medical de a prelua și pacienți non-COVID. Acești bolnavi trebuie să primească tratamentele de care au nevoie și să nu aibă de suferit pe fondul intensificării valului patru”, a spus Iohannis.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.