Update august 31, 2021 Chirurgul Paul Ichim, medic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, a tras un semnal de alarmă cu privire la valul 4 al pandemiei.
”La cum creşte numărul de cazuri Covid, mai ales cele de ATI, o să ne iasă pe nas vara asta.
Parcă văd că iar o luam de la capăt cu restricţiile din septembrie. Iar o să rămână pe afara pacienţii cu alte patologii, cel puţin cei oncologici vor plăti un mare tribut. Dacă iar ajungem la învăţământul on-line, nu ştiu ce se alege de educaţia generaţiilor acestea.
Şi când te gândeşti că totul depindea de opţiunea de vaccinare, de apetenţa publică spre scenarii dubioase”, a scris acesta pe Facebook.
”Încă un an ca cel prin care am trecut şi o să ne dereglam rău, cel puţin psihic. Parcă văd că până la urmă opinia va fi de tip spartan, cine crapă, crapă, cine scapă şi-a stiut interesul. Până la urmă, om trăi, câţi om trăi şi o să vedem ce se alege”, a adăugat chirurgul.