(Video) Momentul în care Ana Maria Popescu îl lasă cu mâna întinsă pe ministrul Eduard Novak. Imagini din culise

Update iulie 28, 2021 Sportiva care i-a adus României prima medalie la JO, Ana Maria Popescu, este în conflict deschis cu ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.

Am în spatele meu patru oameni. Atât am avut la jocuri. Pe lângă ei – apropo de finanţare, domnule ministru – am avut ca sparring-partneri sportivi de 43 de ani care s-au retras din activitate, pentru că nu mai am alţii.

(Video) Momentul în care Ana Maria Popescu îl lasă cu mâna întinsă pe ministrul Eduard Novak. Imagini din culise 1

Îmi doresc tare mult să ajungeţi dumneavoastră la Tokyo şi să luaţi aurul ăla pe care nu am fost în stare să-l iau. Şi credeam că mă aşteptaţi cu cecul ăla de 5 milioane, dar nu e problemă, mai avem timp să mi-l daţi şi să facem o sală nouă pentru copiii aceia“, a spus Ana Maria Popescu, potrivit Digi Sport.

Sportiva afirmase sâmbătă că speră ca argintul obţinut la Tokyo să fie suficient cât să asigure un “buget de bun simţ pentru scrima românească”, iar Eduard Novak i-a dat replica.

După părerea mea, şi dacă bugetul federaţiei de scrimă era cu 5 milioane de lei mai mare, Ana-Maria nu putea să câştige ieri, sau nu câştiga medalia de aur. Problema este că din spate nu vin încă tineri.

Nu vreau să ducem discuţia în altă parte, să ne bucurăm de această medalie şi să ne concentrăm pe Paris 2024, acolo unde nu mi-aş dori să ajungem şi cu scrima sau cu alte sporturi unde am ajuns cu gimnastica“, afirmase, duminică, Eduard Novak, citat de Stirile Pro Tv.

Florin A.: Politicianul a vrut să se creadă că a avut și el un aport la medalia câștigată de Ana Maria.
Realitatea este că ministerul Sportului abia se mișcă, părinții sportivilor plătind antrenamentele și echipamentul lor.
Nici eu nu aș fi dat mâna cu ministrul Sporturilor !
Bravo Ana Maria, așa ar trebui să facem toți, să fim fermi cu politicienii.

Eduard Novak a postat pe rețelele sociale imagini de la aeroport, unde a mers să o întâmpine pe Ana Maria Popescu. În aceste cadre este surprins momentul în care ministrul vrea să o salute pe sportiva medaliată cu argint la Tokyo, însă aceasta îl lasă cu mâna întinsă.

Vezi aici Video:

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.