(Foto) Porsche Panamera de 100.000€, distrus de o Dacie fără frâne, dar cu ITP-ul valabil

Update iulie 10, 2021 Un autoturism Porsche Panamera, în valoare de peste 100.000 de euro, a fost distrus de o Dacie fără frâne, dar cu ITP valabil.

Accidentul s-a produs ieri, în jurul orei 17.45, la intrarea în Huşi, în zona cunoscută de localnici drept Dealul Dobrinei, în apropiere de Mănăstirea “Schimbarea la faţă”, informează antena3.ro.
(Foto) Porsche Panamera de 100.000€, distrus de o Dacie fără frâne, dar cu ITP-ul valabil 1
(foto Alo,Iasi)

Dacia “4X4”, înmatriculată în Vaslui, a coborât dealul în viteză, după ce şoferul a apăsat pedala de frână, însă sistemul de frânare nu a funcţionat. Astfel, maşina de peste 1,5 tone a coborât ca o sanie pe Dealul Dobrinei şi s-a oprit fix în autoturismul Porsche Panamera în valoare de 100.000 de euro.

Impactul a fost frontal între cele două autoturisme, iar cei trei bărbaţi au fost răniţi şi transportaţi la spitalul din Huşi pentru a primi îngrijiri medicale.

Şoferul cu Dacia a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Atunci, el le-a explicat poliţiştilor cum maşina a rămas fără frâne exact când cobora dealul şi astfel a provocat accidentul.
(Foto) Porsche Panamera de 100.000€, distrus de o Dacie fără frâne, dar cu ITP-ul valabil 2

De asemenea, poliţiştii au verificat şi dacă maşina avea inspecţia tehnică periodică (ITP) valabilă, iar aceasta era în termen.

Nelutu B.: Problema la Dacie este folosirea unui lichid de frana calitativ inferior folosirea excesiva a franei la coborare duce la incalzirea lichidului de frana care isi pierde proprietatile
(Foto) Porsche Panamera de 100.000€, distrus de o Dacie fără frâne, dar cu ITP-ul valabil 3

Floryn F.: Mai sunt variante de a reduce viteza..frana de mana, frana de motor

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.