Fulgy a fost reţinut de Poliţie. Fiul Clejanilor ar fi lovit un jurnalist și i-ar fi furat telefonul mobil

Fulgy a fost reţinut de Poliţie, sâmbătă seară, după ce a bătut un jurnalist şi i-a furat telefonul mobil, pe stradă.

Potrivit poliţiştilor, Fulgy l-a lovit cu pumnul pe jurnalist şi i-a furat telefonul, iar acesta din urmă a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

Fulgy a fost reţinut de Poliţie. Fiul Clejanilor ar fi lovit un jurnalist și i-ar fi furat telefonul mobil 1

La data de 10.07.2021, în jurul orei 14.00, Secția 12 Poliție a fost sesizată , prin apel 112, de către un jurnalist, cu privire la faptul că în timp ce realiza un reportaj despre o familie cunoscută în spațiul public, un membru al familieil-a lovit cu pumnul și deposedat de telefonul mobil.

La fata locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 12, care au luat legătură cu persoana vătămată, stabilind că cele sesizate se confirmă, reporterul recuperând telefonul până la sosirea polițiștilor .

Tânărul reclamat a fost condus la audieri la sediul subunității de poliție.

Au fost identificați și audiați mai mulți martori, fiind vizionate și mai multe seturi de imagini.

În cauză sunt efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, cu tânărul în cauză în stare de reținere“, se arată într-un comunicat al Poliţiei prezentat de Antena 3. 

Aceasta a fost cea de-a doua întâlnire cu Poliția pentru Fulgy în mai puțin de 24 de ore, după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă acesta a sunat la 112 pentru a anunța că este sechestrat de familie în casă.

Polițiștii ajunși la fața locului l-au găsit, însă, în fața porții.

Întrebat de Poliţie cum a fost sechestrat, având în vedere că el nu se afla în casă, Fulgy a replicat: „Sunt uşile închise, am ieşit pe geam”.

Prin intermediul unei informări de presă, Poliția a confirmat că Fulgy a sunat la 112 pentru a sesiza că a fost răpit, iar polițiștii l-au găsit pe tânăr chiar în fața casei, anunță Gandul.

Dat fiind faptul că sesizarea lui Fulgy nu s-a confirmat, fiul Clejanilor a primit o amendă de 2.000 de lei, informează Poliția.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.