Connect with us

Hi, what are you looking for?

Romani de Succes

FELICITĂRI! David Popovici, nou record mondial la juniori. Gazzetta dello Sport: “Un puști este cel mai bun din lume la proba regină”

Sportivul român David Popovici a doborât vineri recordul mondial de juniori în proba de 200 m liber, la Campionatele Europene de înot.

După ce a corectat de două ori în decurs de câteva zile recordul mondial la 100 m liber, sportivul pregătit de către antrenorul Adrian Rădulescu a fost înregistrat în semifinalele probei de 200 m liber cu timpul de 1 min 45 sec 26/100, informează digi24.ro.

FELICITĂRI! David Popovici, nou record mondial la juniori. Gazzetta dello Sport: "Un puști este cel mai bun din lume la proba regină" 18

Sportivul român David Popovici, calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, joi seara, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Roma, cu un nou record mondial de juniori. Timpul obținut de juniorul român nu doar că reprezintă un record mondial la juniori, dar este și cel mai bun timp al anului inclusiv în cursele de seniori.

Popovici a fost cronometrat în finală cu timpul de 47 sec 30/100, îmbunătăţind performanţa pe care o reuşise tot el, marţi, în seriile ştafetei de 4×100 m liber, 47 sec 56/100.

David Popovici i-a devansat în finală pe britanicul Edward Mildred, 48 sec 77/100, şi pe polonezul Mateusz Chowaniec, 49 sec 37/100.

România (David Popovici, Mihai Gergely, Ştefan Cozma şi Patrick Dinu) a cucerit, marţi, prima sa medalie, argint în proba masculină de ştafetă 4×100 m liber.

România este reprezentată de 11 sportivi la Europenele de juniori de la Roma.

David Popovici, lăudat de presa internațională

În vârstă de doar 16 ani, sportivul român a fost comparat de italienii de la Gazzetta dello Sport cu rusul Alexander Popov, “țarul” înotului (campion la JO din 1992 și 1996), informează hotnews.ro.

Ce a scris Gazzettta dello Sport despre David Popovici:

“Un puști este cel mai bun din lume la proba regină! Este al 10-lea timp din istorie și va ajunge la Tokyo peste 16 zile din postura de lider în acest sezon! Născut pe 15 septembrie 2004, David Popovici este în acest moment mai rapid decât campionul olimpic, Kyle Chalmers, și campionul mondial, Caeleb Dressel. De la legendarul Popov la incredibilul Popovici…?”.

De asemenea, spaniolii de la AS consideră că David Popovici poate cuceri prima sa medalie olimpică la JO de la Tokyo:

“Lumea natației este uluită de românul David Popovici. Caeleb Dressel trebuia să fie vedeta de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, cu 8 medalii la Mondialele din 2017 și 2019. Dar ceea ce s-a întâmplat acum la Europenele de juniori îi poate da frisoane, iar supremația lui va fi pusă la îndoială.

Asta deoarece lumea acestui sport a rămas uluită de românul David Popovici care a stabilit cea mai bună performanță a sezonului, al 10-lea timp din istorie și al 5-lea cu echipamentul nou din material textil. Recordul mondial este deținut de brazilianul César Cielo, dar în costum de poliuretan. Doar Dressel s-a apropiat de el, însă acum Popovici este mult mai rapid. O stea s-a născut la Foro Italico și ar putea cuceri prima sa medalie olimpică la doar 16 ani”.

Facebook

You May Also Like

National

În România, tupeul şi inconştienţa depăşesc răbdarea şoferilor disciplinaţi. Mai mulți șoferi au vrut să depășească pe contra sens în Vama Negru, dar au...

Uncategorized

Un nou accident cumplit a avut loc, marţi dimineaţă, pe autostrada A1. Două persoane au murit pe loc, iar alte patru au fost rănite....

National

Turiștii aflați pe litoralul românesc încep să reclame  faptul că stațiunea Mamaia a ajuns o destinație de vacanță mai scumpă decât Dubai, dar cu...

Diaspora

Un șofer român de TIR a devenit erou în Spania după ce a oprit un alt șofer de TIR care a făcut prăpăd într-o...

National

O inimă complet artificială a fost realizată în Franța. La sfârșitul anului trecut, o companie franceză numită Carmat a primit aprobarea în Europa pentru...

National

Prețurile de pe litoralul românesc sunt exagerate, chiar și în comparație cu cele din Grecia. Un român aflat în Elafonisi, Grecia, a observat că...

National

Situație stânjenitoare pentru șoferul unui bolid de lux. A rămas în pana prostului, în sensul giratoriu. O mașină marca Rolls-Royce a rămas în pană...

Copyright © 2021 Romani Buni

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.