Update iulie 27, 2021 Ministrul Mediului vrea ca vehiculele care intră în parcurile naturale să fie confiscate.
“Voi propune înăsprirea pedepselor şi măsuri noi prin care să descurajăm această activitate care începe să se generalizeze la nivel naţional.
Va fi nevoie de măsuri dure similare cu cele care sunt aplicate în domeniul deşeurilor, adică confiscarea mijloacelor de transport care nu respectă de exemplu legislaţia privind transportul deşeurilor, măsuri similare să fie aplicate şi în cazul în care cineva intră în Parcul Naţional fără autorizaţie şi intră în zone în care accesul cu aceste mijloace de transport este interzis.
Sancţiunile sunt mari de la 5000 la 25.000 de lei, colegii noştri au aplicat inclusiv sancţiuni de 10.000 de lei care au fost şi recuperate, dar văd că acest lucru nu este suficient”, a declarat Tanczos Barna, citat de Digi24.