Benone Sinulescu, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient în casă. Ce spun medicii

Update iulie 11, 2021 Artistul Benone Sinulescu a fost internat de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, după ce a fost găsit în casă, inconștient.

Artistul de 84 de ani a ajuns la spital cu o ambulanță de tip SMURD pentru a fi supus unor investigații medicale generale, fiind transportat de la un centru de îngrijiri paleative din comuna Vladimirescu, de lângă municipiul Arad, informează Stirile Pro Tv. 

Benone Sinulescu, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient în casă. Ce spun medicii 1

Artistului i s-ar fi făcut rău în cursul serii de joi și a fost dus la centrul de îngrijiri paleative pentru că ar suferi de mai multe boli. Acesta ar fi fost găsit inconștient, căzut în casă.

Starea i s-ar fi agravat, motiv pentru care a fost transferat la Spitalul Județean din Arad. Artistul va fi supus mai multor investigații în spitalul din Arad.

Cunoscutul artist Benone Sinulescu s-a stabilit cu soția, de mai mulți ani, în comuna Bârzava, din județul Arad. Aflată pe Valea Mureșului, comuna este situată la 64 de km de municipiul Arad.

Artistul suferă de Alzheimer şi de câţiva ani are probleme grave cu inima, potrivit Antena 3.

Acum este într-o stare stabilă (…) Soţia dânsului, doamna Sinulescu Elena, a solicitat să nu declărăm nimic de starea soţului dânsei. Pacientul a intrat la noi în Unitate de Primiri Urgenţe la ora 15:55, vă daţi seama că abia ce a fost preluat şi colegii s-au pregătit pentru a fi investigat, iar despre starea lui de sănătate, diagnostice şi tratamentul care îi va fi administrat, deocamdată nu pot să vă spun, atâta timp cât familia solicită să nu declarăm niciun detaliu despre el.

Ce pot să vă spun este că pacientul va beneficia de cele mai bune îngrijiri medicale prin specialiştii unităţii sanitare pe care îi deţinem“, a declarat sâmbătă, în exclusivitate la Antena 3, Lenuţa Timiş, director al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.