(Foto/Video) Mașină lovită de tren. Doi copii și 3 adulți au avut noroc cu carul

Update June 29, 2021Un autoturism în care se aflau 5 persoane a fost lovit în plin astăzi de trenul Suceava-Putna, în localitatea Rădăuţi, judeţul Suceava. Cele 5 persoane, doi copii și trei adulți, au fost transportate la spital.

Potrivit presei locale, la faţa locul au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu modulul SMURD (autospeciala de descarcerare+ambulanță B2), cu sprijinul unui echipaj de Ambulanță Județean, anunță Antena 3.

(Foto/Video) Mașină lovită de tren. Doi copii și 3 adulți au avut noroc cu carul 1 (Foto/Video) Mașină lovită de tren. Doi copii și 3 adulți au avut noroc cu carul 2 (Foto/Video) Mașină lovită de tren. Doi copii și 3 adulți au avut noroc cu carul 3
(foto: Monitorul de Suceava)

Din fericire niciunul din cei cinci pasageri ai autoturismului nu a rămas încarcerat.

La fața locului au mers autospeciala de descarcerare și o ambulanță B2 a Detașamentului Rădăuți din cadrul ISU Suceava, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava, anunță  Monitorul de Suceava.

(Foto/Video) Mașină lovită de tren. Doi copii și 3 adulți au avut noroc cu carul 4 (Foto/Video) Mașină lovită de tren. Doi copii și 3 adulți au avut noroc cu carul 5 (Foto/Video) Mașină lovită de tren. Doi copii și 3 adulți au avut noroc cu carul 6

Vezi aici Video:

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

rtp slot gacor

bandar slot

agen bola resmi

slot terbaik

bo togel

togel toto

togel terpercaya

gokutogel

toto online

opaltogel

opaltogel

cairbos

cairbos

cairbos

opaltogel

opaltogel

bandar toto macau

toto resmi

togel toto

toto slot

slot online